poezie pe care sigur a mai scris-o cineva

Am convingerea că am citit o poveste

despre cineva

care îmbătrânea

mai repede decât trebuia

fiindcă, nopţile, trăia

în visele-altcuiva.

(Cine-a scris-o? Ştie cineva?)

Poate doar am visat că am citit o poveste

concepută doar pentru mine.

Dar, acum serios, ţie nu-ţi e un pic ruşine

să-mi vorbeşti cu glas de sprâncene senine

de parcă astă-noapte nici usturoi n-ai mâncat

nici nu m-ai sărutat?

Mă simt uşor schizofrenă

să te privesc în ochi fără jenă

după ce subconştientul meu a măsurat precis

cât mi s-ar deschide braţele dacă te-aş cuprinde - în vis.

 

sezoniere

Miroase asfaltul, miroase a ceva

Ce nu-i de mutra ta,

Miroase a chitină de gângănii ieşite la soare

A praf de aripi de fluturi împerecheaţi

A urme de rahaţi

De câine – uscaţi,

 

Miroase asfaltul a coji de seminţe

A umbrele de păpădie precis aterizate

A teritoriu de bărbaţi cu trebuinţe

Şi a damfuri de ovule nelatimpfecundate.

 

Miroase a fărâme de Sahara şi picături de Amazon

A concentraţii prea mari de ozon

A polen de mesteacăn – hapciu!

A vânt de primăvară, a tu.

 

Miroase azi a claustrofobie

asfaltul ordonat şi steril

A pat sub care ar putea locui un crocodil

A… ceva, orice… vie.

 

elitră lipsă. găsitorului recompensă

Obliterăm împreună

riscurile de aliterare

literaturând

cu literă mică sau mare.

Alătura-mi-te-aş şi n-am cum

Alăturea de orişicare drum.

 

dingen die niemand zich afvraagt

Een CD schilfert los op de vochtige stoep. Zou de informatie erop biologisch afbreekbaar zijn?

 

 

bucuriile mici

Ce bine că pot

Să mă tac făr’ să mă prefac

Să mă tic fără să mă stric

Să mă toc făr’ să mă sufoc.

Ce bine că ştii

Să mă mustri-atunci când mă îmbii

Să-mi spui pas dându-mi totuşi nas

Să-mi laşi loc să nu dau în foc.

Ce minunat, minunat

Că-mi trebuieşti rezonabil şi cumpătat

Că piticii din ţeastă s-au maturizat

Că-mi trebuie doar trebuitul, şi ăla moderat.

Dar cel mai şi cel mai bine

Ar fi să reuşeşti (alt tu, cel generic) să-ţi ascunzi

Cât mai ai de cărat sacii ăştia cu tine.

- Care saci? Nu cumva mă confunzi?

 

Gaura ca temă recurentă

Zicea băiatul ăla cândva

Că gaura din steag se va umple cu sens,

Că scopul va deveni palpabil, ca pe pahar vizibilul condens,

Că gaura e mai mult decât ea.

 

Ziceau şi la cunoştinţe despre natură că puloverul cel mai gros

Nu-ţi ţine cald cu lâna, ci cu ochiurile rotunjite pe andrea

Că pledul de aer din spaţiile circumscrise e… aşa

…un fel de termopan avant-la-lettre miţos. 

 

Să zicem, prin urmare, că şi gaura asta din stomac

Între când, carevasăzică, totul urmează şi totul a fost

Are, probabil, un rost,

O pupăză sau măcar un colac.

 

 

vertigo 2

Breathe in,
the snowball is rolling
you can see the change coming
you can feel yourself falling,
breathe out.

Breathe in,
it’s been a long way up
to the elusive peak
you weren’t mindful of the ever steeper drop
breathe out.

Breathe in,
is this as good as it gets?
is this `happy`?
is fulfilment a backpack of worries and frets?
breathe out.

Breathe in,
stick your fingernails
into the shapeshifting reality
hold on to it tight, before it bails
out, breathe out.

 

Vertigo

Suntem prea mari ca să cădem, îţi spun,
ştiind însă din bancurile cu blonde
că ne putem sinucide sărind de pe tocuri,
- cu capu-n tavan nu-i nicio garanţie.

„Vai, sărmanele mele picioare”,
îmi spun, deşi ele n-au cum să cadă,
sunt bine împlântate în torentul de mâzgă lăcrămoasă
încă mai ştiu de unde-au venit.

E-o cuşcă aurită, îmi răspunzi,
nu poţi creşte şi nu poţi da-napoi,
în povestea asta
sticluţele n-ajută decât să uiţi
că eşti prea mare să cazi
şi destul de mic să te ia cu ameţeală.

 

din dezrădăcinările navetistului

Cerul e de culoarea uniformei de la KLM.
Uşile oftează. Osiile gem.
Numai podurile fac tî-dîm, tî-dîm.
Încă nu coborâm.

Sub sacoul scrobit se desfăşoară
O lume străină, cu case şi vaci.
În spaţiul ei te prefaci
Că te aciuezi pentru ultima, definitiva oară.

Dar capătul tău de linie se dezice
(Ca punctul care-ncheie un segment)
De la apartenenţa la „aici” – ţi-e oarecum complice
În evadarea picioarelor din blocul de ciment.

An Englishman’s home e un castel en Espagne
E ce-ţi trebuie şi ce fabulezi.
La capătul liniei poţi să hibernezi
Ani după ani după ani.

Cerul e de culoarea ţânţarului-armăsar.
Ipodul vecinului bolboroseşte hilar.
Dar nu-i niciun bai,
Tot acasă ajungi, răbdare să ai.

 

rime ineluctabile

am vrut să scriu despre anonimatul blogurilor, după ce mi-a apăsat butonul gânditului pe tema asta un blogger anonim de pe fresh press pe care nici nu-l mai regăsesc. Din păcate, procesul de gândire declanşat s-a împotmolit în:

„la la la anonimatuuu
nu părinţii mei, ci statuuu…”

şi în asta constă toată capacitatea mea de azi de a îmbogăţi blogosfera…