RSS

Tag Archives: peştera soarelui

<3 iarbă

De-aia de-adevăratelea, mă, nu de fumat! De-aia de au săpat-o iepurii în grădină în aşa hal că, deşi de iepuri am scăpat, „peluza” e cheală în mai multe locuri decât pot eu administra. Iarbă mică şi ţepos-molcuţă (după ce i-a retezat omu meu ambiţia de a deveni savană, pe drum către care o găsisem la întoarcerea din vacanţă). Iarbă de sigur 20 de soiuri diferite, câteodată vizibil alta de la un petic de grădină la altul. Iarbă care dă iama înspre straturile de flori, de unde, când mă apucă nevroza, o pigulesc cu rădăcini cu tot şi încerc să o mut cât mai neagresiv pe peticele de chelie. Iarbă care se toceşte sub leagăn ca în parcuri (şi pe care nu, nu o vom înlocui cu pavele de cauciuc!). Iarbă pe care a aterizat copilul cel mic după un salt impresionant pe deschizătura trampolinei, de am crezut că şi-a rupt gâtul, şi nici nu s-a zgâriat, deşi îi ieşeau dintre dinţi fire verzi. Iarbă chinuită de paşi zilnici, de când s-a mai dres vremea, de tăvălit de pisică, de umbra trampolinei şi de expansionismul păpădiilor. Dar în primul rând, iarbă care-ţi iese printre degetele picioarelor, oferind confortul absolut/libertatea absolută. Cred că n-o să mai pot trăi fără ea.

„E pufoasă, hă?” remarcă puica mică după ce s-a lăsat înduplecată să-şi lase pantofii înăuntru (hă, pentru necunoscători, e particula interogativ-solicitând confirmare pe care, vrând-nevrând, am importat-o cu toatele din olandeză definitiv – conform indicaţiilor bunicii ar trebui să zic „Poftim?” la fiecare sfârşit de propoziţie :) ). „Mhmm, zic, gâdilă un pic la tălpi.” „Îţi plac.” – se hotărăşte ea (construcţiile astea cu dativul încă au prea multe acorduri şi nu le iese niciuneia niciunul/niciuna). „Pot şi fundul gol?” (pentru alţi necunoscători, potty-training). Şi se preumblă jumate nudistă, jumate textilistă, prin cei 50 de metri pătraţi de falsă pajişte cu păpădii. Se întoarce, îşi pune lăbuţa piciorului lângă a mea, şi piciorul grăieşte: „Mama picioruş? Sunt puiul picioruş!”.

 
1 Comment

Publicat de pe 24 mai 2012 în de pui

 

Etichete: , , , , , ,

pro memoria nşpe

1. Am uitat să-l notez pe „lasă-mă-n face”, contaminare de „în pace” şi „să fac”. H again. şi mai era ceva similar, dar îmi scapă.

 

2. despre cazuri în limba română.

O voce pisicită articulată de posesoarea unei mânuţe bucălate:

- Căţeilor!

O voce care uită o clipă că ar trebui să răspundă în numele căţeilor:

- Lor? Căţeii lor? Sunt căţeii MEI!

 

 

 
2 Comments

Publicat de pe 24 mai 2012 în de pui

 

Etichete:

colecţie de cuvinte 2

(cu ruşine că se îngropaseră în cap altundeva unde nu le-am găsit de îndată pentru colecţia 1)

répétez, dit le maître

ia-ţi umbra şi tu, chioşc frumos cu sirop

mănânc şi plâng/mănânc*

et moi, j’ai pris ma tête dans mes mains/et j’ai pleuré.

so you think you can tell

simplify you, classify you, deny, defy or crucify you

there must be some way out of here

de ce-ai plecat? de ce-ai mai fi rămas?

păianjenul s-a-ncreştinat

târâişul şarpelui

să-ţi pută buricul!

nevermore…

Arpagic s-a făcut mare.

*(copil fiind, cădeam ca o muscă la toate astea patetice… maică, ce mi se mai scutura cămaşa în sufragerie, în Prund)

 
 

Etichete:

prostii – capitolul xxxviişi

După câte o săptămână de distanţă mentală crescândă, în care te pomenesc programatic în contexte neutre şi cu absenţe mulţumitoare de spasme copilăroase ale stomacului, vine câte o dimineaţă în care constat că, în somn, moalele capului mi s-a lăsat lovit cu leuca din nou de câte o fantasmă a cărei existenţă, în loc să poată fi tratată de moft, se postează de-a curmezişul pragului zilei care dă să înceapă, pretinzându-se adevăr absolut (acum sufăr de îndoieli grave în materie de geometrie în spaţiu a limbii române – ce poziţie are un obiect situat de-a curmezişul unui prag – verticală sau orizontală pe axa înăuntru-afară? Sau nu există curmezişul a ceva ce nu e în sine o direcţie?). Cert e că jalea de la răsăritul soarelui, când descopăr că numai te-am visat şi că (acorduri penibile de Elton John pe fundal) n-o să ştiu niciodată unde face cute imprevizibile corpul tău, se substituie oricărui plan de dus ziua până la capăt bucurându-mă de ea în mod legitim. Şi ziua trece un pic înceţoşată, şi visez aberaţii paşnice încă o săptămână, şi mă reinstalez în negarea senină a oricărei duplicităţi, fiindcă, totuşi, nu mă pot ţine răspunzătoare pentru fabricaţiile (uneori mai scandaloase de atât, dar mai uşor de ignorat) ale subconştientului meu.
Cred că un semn că am crescut în altă direcţie e însă că nu mai cred în diagnosticul pe care mi l-a propus în adolescenţă mama pentru stabilirea amorului definitiv (Dacă intră astăzi X pe uşă (unde X e oricine supus testului) şi zice „Fă-ţi bagajele, plecăm în Noua Zeelandă”, te duci?). Pe vremuri părea uriaş de romantic şi, uneori, chiar de adevărat. În paranteză fie spus, repetitivitatea adevăratului dovedeşte, de una singură, ce test de gumă de mestecat e ăsta – dar fiecare sufleţel funcţionează altminteri, desigur, nu pot să zic că modul ăsta de a diagnostica nu are meritele lui. Am făcut o vreme mişto de mine însămi spunând, după ce le povesteam altora cum e cu testul: „Şi? Şi mi-am făcut bagajele şi m-am dus.” Şi ăsta e purul adevăr. Doar că acum mi se pare că ştiu ceva în plus – ceva din care am de gând să devin mai bogată, nu mai tristă. Mă tem că ştiu că fiecare recipient al iubirilor ăstora necondiţionate e, pe de o parte, un om pe care-l cunoşti într-o oarecare măsură, şi pe de altă parte, o sumă de visuri pe care le pui în ceşcuţa lui (de unde şi recipient), fiindcă asta pare a fi ceşcuţa care ţi se potriveşte cel mai tare. Iluzia Noii Zeelande e că există o ceşcuţă care să conţină de la sine ce cari tu cu tine în scopuri de investiţii sentimentale. Şi că o găseşti şi că ea (ok, metafora asta e cu genul greşit) recunoaşte că vi se potriveşte conţinutul şi are şi disponibilitatea şi curajul să-ţi propună să laşi totul baltă şi să pleci în lume toartă la toartă. Or cred, acum, parţial în baza viselor ăstora care par aşa de adevărate înainte să mă trezesc, că două chestii: 1) că s-ar putea să fi plecat în Noua Zeelandă aproape înainte să mă fi chemat cineva în mod explicit, fiindcă aşa cerea scenariul – asta nefăcând lucrurile mai puţin substanţiale, dar făcând investiţia mea să se bazeze mai mult pe fluturii proprii; şi 2) că poţi să te îndrăgosteşti relativ curat şi fără măzgăleala investirii de visuri, cu conştiinţa că nu e deloc musai să pui vreo nouă zeelandă viitoare în sentiment, ci doar o recunoaştere profundă a cine e un om care, dacă toate datele problemei ar fi altminteri, ţi-ar trebui grav.
Nasol e că toate astea sunt aşa de greu de desfăcut unele de celelalte şi că toată lumea, inclusiv trăitorul diverşilor fluturi, e aşa de sigur(ă) că tot ce trăieşte e potenţial o sursă de vinovăţie, încât visele traduc numai impermisibilul şi vinovatul, în loc să se bucure de capacitatea nou-găsită de a admira ceşcuţe fără să încerci să pui în ele nimic altceva decât poveşti.

 

Etichete: , , , , ,

back home – diary entry

Ne-am întors acasă. Copiii sunt entuziaşti să doarmă în paturile proprii şi poartă lungi conversaţii în română între păpuşi de tipul următor:
„H: Sunt foarte obosită!
M: Bine, mami, hai să mergem acasă.
H: Mergem sus la mine în pătuţ?
M: Sigur, păpuşico.”
… de te strici de râs auzindu-le din camera cealaltă. Acasă plouă în mod previzibil, ne aşteaptă un munte de muncă în mod previzibil, iarba din grădină a crescut, în mod previzibil, până la genunchi, şi nu se poate tăia când e udă, zilele se desfăşoară calm şi previzibil, ceea ce, imediat după un hei-rup de vacanţă cu împachetat-despachetat zilnic, are o vastă valoare adăugată. Dincolo de văzutul cu oameni şi ghidăritul prietenului belg prin Românica a vol d’oiseau, am învăţat lucruri în tura asta de „acasă”.

Unul din lucruri e unul pe care-l resimt toţi oamenii cu vacanţe prea pline, dar abia acum îl pot formula cumsecade: am senzaţia că funcţionez cu două baterii diferite, una de energie fizică şi una de energie mentală. Pe una am consumat-o până la a funcţiona pe credit, pe cealaltă am umplut-o de o manieră aproape uitată…
Al doilea lucru este unul de tip „model de funcţionare”. În creierul meu, relaţiile de parteneriat se bazează pe conceptul de la St Exupery, ăla cu „ce n’est pas se regarder l’un l’autre, c’est regarder ensemble vers le monde” (citat aproximativ din memoria ştanţată pe la 16 ani). Ca atare, atunci când umblăm prin lume, mă concentrez înspre afară, pe de o parte, cu atât mai mult cu cât în România funcţionez de interfaţă adesea, şi, în mod inevitabil, de cealaltă parte, pe copii – să se simtă suficient de în largul lor încât să fie posibile toate interacţiunile. J zice că reuşesc aşa de bine aceată compartimentalizare încât pe el nu-l mai aud deloc. Că spune lucruri în conversaţie şi că nu-l ascult, ba chiar că nu-l ascultă-aude nimeni. Adicătelea că vers le monde, vers le monde, da’ unde e ensemble? Şi că copiii preiau secţionarea asta a realităţii şi se focalizează exclusiv pe mine, motiv pentru care ajung să fiu debordată şi ciclul se perpetuează de la sine. Again, cum faci să desfaci ce creşte strâmb…?
Al treilea lucru e unul pe care l-am ştiut dintotdeauna: că pentru a menţine relaţiile în cea mai bună stare posibilă este esenţial să nu te aştepţi la nimic în plus de la ele faţă de ceea ce sunt. Câteva poze o dată pe an sunt, câteodată, singura alternativă decentă la absenţa totală a unei relaţii. Şi poţi să fii trist pentru tine (în care caz eşti egoist), pentru celălalt (în care caz nu pricepi că nu poate altfel) sau pentru copiii tăi (ceea ce pare singurul lucru îndreptăţit, dar la care nu prea ai ce schimba) dar, în fond, suma alegerilor la care ai contribuit şi tu face ca lucrurile să se afle acolo unde se află.
Al patrulea lucru este că o carte poate să fie uriaş de interesantă chiar dacă e scrisă în cel mai sec şi mai neinteresant mod posibil.

Am învăţat o groază în vacanţa asta, inclusiv că şlapii pe fundul râului pot rămâne lipiţi în nămol, că un câine cât un pui de urs care muşcă toţi oamenii nou-veniţi n-are nicio şansă în faţa cuiva care a învăţat să fie mamă (cu avantajul suplimentar minimal de a fi câştigat concursul de măsurat anumite părţi anatomice cu prietenul machist al lui bărbatu-meu fără să mă fi înscris la concurs şi fără să posed anatomia corespunzătoare :) ) şi că Loganul n-are motor de depăşit camioane, dar poate fi convins :) .
Am vitamină D în sistem, pentru câteva zile. Life is good…

 

Etichete: ,

Vaaa-caaaan-ţăăăăă!

Mă uit pe geam. Plouă cu spume şi cu pietre şi cu cerneală, aşa e de beznă. Trebuie să plec de la birou tocmai acum, până la metrou voi fi complet murată. Dar în 25 de ore de acum înainte voi fi aterizat într-o seară blândă şi prăfoasă de Bucureşti. Soaaareeee, torc de pe acum.

 
1 Comment

Publicat de pe 26 aprilie 2012 în de nebuni/de ducă...

 

Etichete:

antiacneică

Chestia e că, înainte să dau peste tine,
poate nu-mi era grozav, dar mi-era bine.
Mă potriveam
unde eram
şi credeam
că-mi iese totul fix cum îmi convine.

Apoi, ca o substanţă de contrast, mi-ai intrat pe sub piele -
ba nu, doar ca un germene de buboi -
şi viaţa mea perfectă a făcut puroi.
După cauterizare, a rămas o cojiţă de drag
pe care-o smulg zilnic şi iar face cheag.

Poate dacă aş lăsa rana în a mă-si mamă,
îmi zic tot timpul, chibzuit,
Mi s-ar drege obrazul
în loc să crape de atâta zeamă
de sentiment bun doar de poezit.

 

Etichete: , , ,

pro memoria 2

Copilul cel mic zice: “Molletje s-a aşezat pe o legumă de mestecat.” Ce spune asta despre nutriţia copilului :) )))?

 
2 Comments

Publicat de pe 12 aprilie 2012 în Fără categorie

 

Etichete:

poezie pe care sigur a mai scris-o cineva

Am convingerea că am citit o poveste

despre cineva

care îmbătrânea

mai repede decât trebuia

fiindcă, nopţile, trăia

în visele-altcuiva.

(Cine-a scris-o? Ştie cineva?)

Poate doar am visat că am citit o poveste

concepută doar pentru mine.

Dar, acum serios, ţie nu-ţi e un pic ruşine

să-mi vorbeşti cu glas de sprâncene senine

de parcă astă-noapte nici usturoi n-ai mâncat

nici nu m-ai sărutat?

Mă simt uşor schizofrenă

să te privesc în ochi fără jenă

după ce subconştientul meu a măsurat precis

cât mi s-ar deschide braţele dacă te-aş cuprinde - în vis.

 

Etichete: , , , , , , ,

sezoniere

Miroase asfaltul, miroase a ceva

Ce nu-i de mutra ta,

Miroase a chitină de gângănii ieşite la soare

A praf de aripi de fluturi împerecheaţi

A urme de rahaţi

De câine – uscaţi,

 

Miroase asfaltul a coji de seminţe

A umbrele de păpădie precis aterizate

A teritoriu de bărbaţi cu trebuinţe

Şi a damfuri de ovule nelatimpfecundate.

 

Miroase a fărâme de Sahara şi picături de Amazon

A concentraţii prea mari de ozon

A polen de mesteacăn – hapciu!

A vânt de primăvară, a tu.

 

Miroase azi a claustrofobie

asfaltul ordonat şi steril

A pat sub care ar putea locui un crocodil

A… ceva, orice… vie.

 
Leave a comment

Publicat de pe 20 martie 2012 în de publicat au ba, joacă

 

Etichete: , , , , ,