îi iubesc, mă

O să-mi trebuiască un capitol foarte mare şi foarte greu ca s-o scriu. Dar o să trebuiască, fiindcă e musai s-o scriu înainte s-o scrie sora mea mai mare, care are întâietate în întreprinderile artistice şi purgative şi ale cărei poveşti îmi fac tabula rasa în creier, eliminându-mi terminologia şi amintirile proprii. B (îi spunem deocamdată B) e un B de la bunică şi de la Bucureşti. Căci sentimentele sunt atât de amestecate, în atât de acelaşi fel, încât durutul de dor şi greaţa de obidă mi se confundă în ceea ce le priveşte pe amândouă. Cred că seamănă întrucâtva cu ceea ce psihologii numesc sindromul Stockholm – dar mi-e teamă că această poveste va conţine prea multe nume de sindrom şi că e şi nedrept să-mi atribui felia de iubire unui defect în definirea relaţiei cu un agresor. Aşa că îmi încep povestea cu nişte Caragiale: „Îi iubesc, mă! Îi urăsc, mă!”

Anunțuri

Un gând despre “îi iubesc, mă

  1. NTZ! Ideea tocmai asta si e, ca nu ti-o poate lua nimeni (inainte). Fiindca povestile au cu totul alte perspective, iar memoria nu e inlocuibila in functie de perspectiva. Tu sapa, ca sigur dai de apa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s