se ia o ghindă şi un băţ

Jocul ăsta are o combinatorică infinită. Se ia ceva şi încă ceva şi se face altceva. Şi ne facem că. Important e doar ca niciunul dintre obiectele „luate” să nu-şi păstreze uzul tradiţional. Un cub de plastic (nu de lego, adică fără mutră şi fără personalitate) este o fetiţă care vine cu maşina (un alt cub) şi intră pe poarta castelului din cuburi, cerându-i ceai unui cub mai lătăreţ, pe care-l bănuim că mai degrabă bea bere decât ceai. Un şerveţel e pătură pentru păpuşă şi un titirez e umbrela aceleiaşi păpuşi, atunci când plouă cu apă din ceşcuţa verde. Asta acum. Pe vremea mea, castanii sălbatici făceau nişte păstăi lunguieţe cărora le spuneam, cu nume din poveşti, „iască”, iar din ghinde şi frunze roşii de iederă făceai cea mai bună tocană pe focul imaginar, înteţit cu raşpel de creioane trecute prin ascuţitoare (şi lemn, şi cărbune!).

Acum nu mai ştiu decât să mă fac că lucrez, operaţie pentru care se ia un calculator şi se bate cu degetele pe tastatură – o pagină pentru ei, o pagină pentru mine. Poate cine ştie, într-o zi am să inventez jocul în care se ia o tastatură şi se face din ea o formă de libertate explozivă, care înghite toată hârţogăraia, toţi oamenii cenuşii şi toate cuvintele de plastic. Până atunci, încerc să-mi aduc aminte cum se face să fii mic fără metatextul educativ. Adică cum să nu mă sfârşesc prea tare pe drum către casă şi să mai fiu în stare să mă joc de-adevăratelea, cu patimă şi fără oră de culcare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s