Nimic nu mişcă

Mă trezesc folosind aproape zilnic „menţionarea sursei” la expresii şi proverbe – „cum ar zice bunica mea”, adaug fidel, conferind sintagmei care mi-a scăpat pe gură greutatea nostalgică a uzului de către o generaţie anterioară şi detaşându-mă totodată de lemnul ei. Exemplu: Al meu vine încărcat cu şapte obiecte din pivniţă, ca să nu se mai ducă şi a doua oară, şi pe drum scapă trei – „Leneşul mai mult aleargă şi scumpul mai mult păgubeşte”, mormăi printre dinţi. Cumnată-mea se uită un sfert de oră la toate tipurile de morcovi din supermarket şi la preţul lor şi, în final, alege un pacheţel mic, mai ieftin aparent, dar în care fiecare morcov individual costă de trei ori cât echivalentul lui în vrac – „Te scumpeşti la tărâţe şi te ieftineşti la făină”, îmi macină mie neuronul.  Mă trezesc abia la sfârşitul verii că pot comanda pe net aer condiţionat pentru apartamentul din Bucureşti al bunicii (care abia şi-a dus zilele de cald) – „Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă”. Un amic visează saună la domiciliu – „Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar!”. Fie-mea dărâmă ceva în camera de alături – „A intrat nora-n blide!”.

Pare adesea că fiecare mişcare zilnică, fiecare întâmplare, sunet sau neîmplinire cu care aş putea avea de-a face e predefinită într-o zicală de-a bunică-mi. Şi feliuţele astea predeterminate îmi pică, precum fisele sau precum picăturile chinezeşti, în creier, împreună cu judecăţile lor implicite, oricât efort aş face să le cern. Multe sunt simpatice, şi le citez cu drag. Altele sunt lipite cu superglue de amintirile recurente privind valoarea denigrării în educaţia mea proprie: „<Ce faci?> <Nimic!> <Nimic nu mişcă!>”, „nu mai pişa ochii!”, „vorbeşti şi tu ca să te afli-n treabă”(când dai să exprimi o opinie), „unde nu-i cap, vai de picioare”(când tocmai te-ai lovit), „o să-ţi iasă maţele pe-acolo” (despre orice julitură) „trei lulele, trei surcele” (despre orice ţi se pare important la momentul respectiv), „ai şters şi tu praful cât vede soacra”, „mama-mpunge şi io trag, ce mai cămăşuţă fac”, „să dea sfântul să…”, „o bătaie soră cu moartea”, „crezi că nu aud că nu ARTICULEZI!”(răcnit de la bucătărie de cel puţin trei ori în timpul gamelor, arpegiilor, „studiatului” la pian)… Şi sigur că memoria, bestie, nu mixează repertoriul bunicesc într-un întreg armonios, ci segregă pildele şi jocurile de cuvinte inteligente de efortul aparent susţinut de a stâlci bucuria din copil în „fiecare zi de la Dumnezeu”. Şi pe bună dreptate le separă, căci numai prima categorie merită, pentru mine, citată şi altora. Dar m-am surprins deunăzi strigând „Maria! Ce faci?” şi la răspunsul plin de tăcere am gândit „Nimic nu mişcă!”

Anunțuri

Un gând despre “Nimic nu mişcă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s