statul pervers

Am citit ieri un articol (cred că în Dilema, dar nu ştiu dacă unul nou sau unul vechi), în care m-am întâlnit cu un concept care mi-era familiar, dar pe care nu reuşisem să pun niciodată degetul. Şi nu vreau să-l fur, simt doar nevoia să cuget cu glas tare pe marginea lui, fiindcă, în fond, ăsta e cel mai mare compliment pe care i-l poţi face unui părinte de idei.

Gândul era acela conform căruia statul român actual şi-a păstrat o parte din formele statului comunist, din formele care aveau un scop precis şi pervers, dar acum nu mai au decât funcţia de a crea Absurdistanul. Statul vechi elabora cu bună ştiinţă (cel puţin aşa zice teza) legi care să nu se poată respecta, astfel încât, oricum ai da-o, să cari cu tine povara vinovăţiei şi să poţi fi învinovăţit. Oamenii nu au dreptul să ceară socoteală decât dacă sunt curaţi (adicătelea să ridice piatra). Cel mai simplu mod de a-i ţine prizonieri este să înjghebi un stat din catch 22-uri, în care să nu se poată obţine nimic din drepturile vitale ale omului în mod corect, cinstit şi onorabil. Cu resturile sistemului m-am confruntat în 2004, la schimbarea paşaportului – nu exista decât eliberare de paşaport într-o lună sau paşaport în regim de urgenţă, pentru care îţi trebuia audienţă la cum l-o fi chemat pe şef în limbajul de biro-miliţio-specialitate, iar pentru audienţă, care se desfăşura între 9 şi 11 de două ori pe săptămână, erau înscrişi invariabil pe o listă 100 şi ceva de oameni la ora şapte – din care ajungeau să intre vreo 10. Şi eu eram în Bucureşti doar două săptămâni. Cu un an-doi înainte aşa arătau lucrurile şi pe la toate ministerele pe unde am fost după patalamale, iar la ministerul învăţământului n-am reuşit să obţin un jaf de ştampilă până nu m-a umflat plânsul de istoveală. Dar nu-i nevoie să reiau toate astea, ele sunt un loc comun pentru locuitorii României. Umilinţa ca umilinţa, dar paşii următori sunt şpaga, cunoştinţele, jegul instituţionalizat care te spurcă încetul cu încetul şi te obligă să furi, să minţi, să foloseşti căi alternative, fiindcă cele oficiale sunt, de fapt, impracticabile. Dacă aş mai locui în România, m-aş aştepta în fiecare zi ca statul  să impună o taxă de protecţie contra sa însuşi – aşa, ca-n filmele cu mafioţi ruşi.

Revenind la idee, fiindcă nu revolta mă mobilizează în clipa asta – adevărul e că am simţit dintotdeauna că singura posibilitate de a supravieţui jegului este să te păstrezi deasupra reproşului. Să te chinui, cu eforturi duble decât ale celor din jurul tău, să fii curat. Până şi în ziua de azi mă lupt zilnic cu balcanismul vinovăţiei definitorii. În colectivul meu de români muncind pe alte meleaguri, şeful porneşte de la premisa că tuturor ne e lene, că nicio măsură de flexibilizare a muncii nu poate duce la altceva decât la dezastru, că suntem iresponsabili prin definiţie şi că, deşi ne-a selectat la sânge, trebuie să ne trateze ca pe nişte pungaşi. Şi oamenii râd în şedinţe când se vorbeşte despre cum nu înţelege finlandezul cum să fure timp ieşind din clădire cu badge-ul altuia: „Ei, pe noi ne-ar duce mintea…” sau „Olandezii îşi aleg singuri ce să muncească. La noi n-ar funcţiona niciodată aşa ceva!”

Mă bate însă un gând păgân. Cum că perversitatea asta care îţi impune să te comporţi ca şi cum ai fi  vinovat prin definiţie, ca şi cum  nici nu ar merita să te străduieşti să respecţi normele, există pe scară mult mai largă decât statul bananier din care provin (sau cel de adopţie temporară, unde e legal să vinzi droguri într-un magazin, dar nu să le şi depozitezi, deci toate formele de depozitare a unor cantităţi suficiente comerţului sunt în marginea legii). Mă tem, deci, că instituţia care dă cu busuioc în noi în multiple confesiuni trăieşte din aceeaşi formă de subjugare intelectuală – orice ai face, eşti un păcătos şi ai nevoie de absolvire, fiindcă regulile jocului, în totalitatea lor, nu sunt de urmat. Mă îndoiesc însă – încă – din fericire – că instituţia reprezintă ceva mai mult decât nevoia comunitară de percepere a imperceptibilului. Şi sper că făcătorul de legi cel mai de sus nu e pervers.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s