Acăşi

(pentru Mădălina, post-lansare)

 

Pe vremuri, când crescusem într-un oribil apartament

În care nu puteam să schimb un cui (un gând incoerent

dat fiind că azi nu-s decât urmele mele oribile-n el)

Mă scuturam de plâns după orice pahar:

„Niciunde nu-s acasă şi-acasă-i un coşmar!”

Apoi m-am despicat ca firu-n paişpe

Şi aici, şi acolo, şi mai ales

(ca să-mi trag sufletul)

Într-un spaţiu imaginar

Lipsit de orice stress.

Încet, paharele s-au întărit,

Ca toate gusturile

Şi toate experienţele noi.

Am învăţat noi nevoi

Şi-am mai îmbătrânit.

Evident, cu timpul,

Totul devine o chestie de definiţie

Şi a te simţi pretutindeni acasă

Un semn de aproape mecanică divină justiţie.

Din păcate, pacea are şi ea un preţ

Fericirea nu-i neapărat la îndemână.

Mă târguiesc cu mine însămi ca un precupeţ

Şi, ca un dascăl de pian, îmi dau cu rigla peste mână.

Aşa că mă scutur de plâns mai rar

Nu-mi mai dau voie să mă căinez

Accept că lipsa tensiunii mă lipseşte totodată şi de har,

Sunt, deci, fericită şi mă resemnez.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s