Apartenenţa

Mă bate gândul, deşi sunt convinsă că i-a bătut deja pe alţii cu mult înaintea mea, că una dintre cele mai nemernice pulsiuni ale omului, care-l aduce la cele mai nejustificabile decizii şi la faptele cele mai dramatic nesancţionate de conştiinţă e una care, în sine, poate fi chiar admirabilă. Nevoia de a fi furnică, de a te alinia în spatele unui scop mai mare decât micimea ta, de a îţi abandona liberul arbitru, parţial, pentru a lăsa să te înghită grupul, nevoia emoţională irepresibilă de a „ţine de”, ce bubă perversă… Creatoare de Woodstock şi de „ich habe es nicht gewußt”, de patriotisme (cu conotaţiile lor variabile din ultimul secol jumătate) şi de genocid, de adaptare a identităţii la schimbările propuse de soartă şi de pupincurisme altele decât cele oportuniste, nevoia de a aparţine operează în mintea omului ca o forţă independentă de Jiminy, ba adesea şi de consecinţele directe ale gândirii logice. Dar tocmai asta mi se pare problema – e imposibil să îi atribui un semn matematic – a-i spune instinct de turmă e a o reduce la ceva ce trebuie combătut din toate puterile, a-i spune credinţă o investeşte cu o imunitate morală nemeritată. În numele ideilor mai mari decât individul mor oameni, iar în numele ideii că nu trebuie să moară oameni mor mai mult decât oameni, căci, desigur, şi ea e tot o idee. În numele comunităţilor ne revoltăm împotriva adevărurilor de care suntem convinşi, dar care în gura unui out-group sună insultător, în numele grupurilor la care aparţinem ne alungăm din viaţă membri ai familiei, în numele lui „împreună” ne segregăm. Dar tot în numele binelui colectiv suntem capabili să ne adunăm, strop cu strop, puterile ca să facem, ca furnicile, ceea ce nicio furnică nu poate face de una singură. Presupun că pe forţa năucitoare a acestei nevoi contează şi călugării ecumenici de la Taize, atunci când adună puştimea oportunistă din toată Europa care vrea să călătorească la preţuri modice. Atunci când ajungi acolo, cu totul altfel decât în perioada birului săptămânal al mersului la biserica de cartier, ceea ce până atunci era o minciună asumată de fiecare poate deveni, pentru o parte dintre participanţi, o anulare a scepticismului individualizant şi o abandonare în direcţia căldurii grupului. Desigur, nivelul abandonului poate merge de la cântat gospeluri pe iarbă la Taize şi până la spălarea totală a creierului pe la vreo sectă, presupun că depinde de gradul în care omul simte nevoia de a-şi abandona pe umerii altcuiva povara răspunderii proprii şi/sau de gradul nevoii lui de imersiune în grup (fiindcă încă nu sunt convinsă că cele două sunt una şi-aceeaşi nevoie).

Demonstraţia lui Bogdan Suceavă mi-a readus în prim-planul minţii această motivaţie, care îmi explică într-o oarecare măsură imposibilitatea trasării de graniţe alb-negru în modul de funcţionare al oamenilor în condiţii opresive. Graniţe pe care, cu toate acestea, mulţi le caută încă, după 20 de ani, fiindcă motivaţiile varii şi umane, oricât de inteligibile, nu absolvă pe nimeni de instanţa supremă a lui Jiminy.

Mă feresc în toată poliloghia asta să spun „noi” – fiindcă în toate formele de noi pe care le pot gândi în clipa asta (şi sunt multe) sau la care mă poate aduna altcineva cu de-a sila mă simt nevoită să apăr puncte de vedere la care nu ader în întregime şi pe care nu mă simt chemată să le reprezint. Ceea ce nu îmi anulează, din păcate sau din fericire, nevoia de a mă pleca diverselor scopuri, nobile au ba, de a mă asocia diverselor forme de împreună şi de a-mi toci de bunăvoie ascuţeniile pentru a mă împleti în diverse omogenităţi. Perversă poveste…

Anunțuri

Un gând despre “Apartenenţa

  1. Frumoasa (sau mai curand inteligenta si cruda) poezie (Wir haben es nicht gewusst). Cum spui, in anumite conditii, e greu sa judeci oamenii in alb si negru. Uneori hotaram prost pentru frici si pricini mult mai marunte decat un razboi, o dictatura, presiunea grupului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s