pit bull

„Papa -Dacht het niet!
M. -Dacht het wel!
Papa -Dacht het wel!
M. -Dacht het ook wel!”

Ăsta e un joc pe care ai mei se amuză să-l joace aproape zilnic. Ori de câte ori tata încearcă să inducă în eroare copila schimbându-şi poziţia în jocul de „p – non p” ca s-o facă şi pe ea să i se opună formal, rostind astfel contrariul a ceea ce susţinea iniţial, Maria rămâne neabătut la propoziţia logică „p”. Ceea ce mă entuziasmează enorm la nivel paradigmatic, fiindcă importantă e, deci, (cu siguranţă, doar deocamdată 🙂 ) poziţia ei de principiu, şi nu negarea poziţiei celuilalt de amorul negării.
În schimb, în viaţa mea de toată zilele, mă confrunt des cu atitudinea „orice ai zice tu, nu sunt de acord!!!”, uneori pomăduită cu o spoială de umor, cât să trebuiască să zâmbeşti şi să îţi înghiţi iritarea – „Dar este vorba despre x, nu despre y, aşa cum reiese din interpretarea ta”, pledez. „Ei, poate nu am citit bine, oricum nu m-am uitat la context, dar oricum cred că trebuie să fie altfel decât zici tu.” Cu instinct de pit bull. Care a dat de sânge, fiindcă mă costă o găleată de energie vitală să intru în starea de conflict, oricât de mărunt, ca să apăr ceva care nu mi se pare important, aşa că îi dau, adesea, dreptate pit bull-ului, numai să mă lase în pace. „Unchiule Charles, ce să fac?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s