despre evoluţionismul relaţional

Aseară, cu exact acel puţin înainte de a adormi care garantează preluarea în subconştient şi rumegarea îndelungată, am auzit un fragment de argument la o controversă fără liman şi lipsită de soluţie: „Poate că relaţia a crescut în dezechilibrul ăsta pentru că de asta era nevoie…” Şi deşi cel de-al patrulea stomac al minţii mele e mai raţional în starea sa de trezie decât în semisomn, sunt bucăţi de convingeri care îl fac să fumege în toate stările.

„Adică cum?” mestecă el în ritm alert: „în relaţiile în care bărbatul îi stâlceşte nevestei lui arcada săptămânal, relaţia a crescut aşa fiindcă de asta era nevoie? Ea avea nevoie s-o mai plesnească cineva din când în când de toantă ce e şi el avea nevoie de o supapă?”

„Adică cum? În relaţiile în care unul munceşte şi altul bea de stinge, relaţia a crescut aşa fiindcă de asta era nevoie? Unul avea nevoie de bani pentru a-şi susţine slăbiciunea şi celălalt avea nevoie să „lighten up” şi să relativeze gravitatea datoriilor?”

„Adică cum? În relaţiile în care unul munceşte serviciul şi celălalt munceşte serviciul plus casa plus copiii, relaţia a crescut aşa fiindcă de asta era nevoie? Unul avea nevoie să se simtă miriapod şi celălalt avea nevoie să i se spele şosetele?”

Argumentul evoluţionist aplicat relaţiilor îmi ulcerează niţel capacitatea de digestie. E întru totul de înţeles că relaţiile cresc aşa cum le laşi să crească şi evoluează în funcţie de nevoile şi disponibilităţile fiecăruia. Că unde unul cedează mereu şi altul câştigă prea uşor, creşte strâmb şi că acolo unde nimeni nu dă nimic de la sine se usucă creanga. Că unde amândoi dau în gol împotriva valului realităţii creşte relaţia în bălării şi că acolo unde se cooperează cu simţ practic ieşi la lumină mai iute. Dar că nu te poţi opune evoluţiei naturale a unei relaţii de cuplu sau că ea reflectă, împotriva exprimării explicite în alt sens a partenerilor, complementarea lor implicită în plan raţional/afectiv, dominant/subordonat, control/abandon, asta nu-mi intră-n cap. Poate o să-mi intre cândva, aşa cum am integrat-o pe cea cu a şti că eşti nevrotic nu te scoate din starea de nevroză. Până atunci, sufăr de indigestie.

Anunțuri

Un gând despre “despre evoluţionismul relaţional

  1. :))))) Un nu hotarit. Cu toate ca, din experienta vorbesc, dezechilibrul e, adesea, acceptat tacit, ca „le meilleur des mondes possibles”, vorba postului ta anterior.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s