despre dureri în membre amputate

Am ales să plec. Oraşul a ales să trăiască în lipsa mea, uitându-mi amintirile. Oraşul îmi uită străzile copilăriei, una câte una, pe măsură ce lor le cresc dinţi de case noi, roz, sau sunt făcute una cu pământul. Locuitorii lui nu mai urmăresc traiectoriile pe care paşii mei le-au săpat, repetitiv, în asfaltul uşor de topit. În oraşul săpat, invers, în mine, supravieţuiesc linii de tramvai contemporane borcanelor de iaurt şi nume de străzi din trei epoci diferite, copii bătăuşi a căror morală protejează păpădiile care cresc pe parcela blocului şi magazine demult dispărute. Şi deşi pe negativ se suprapun, an de an, imagini ale oraşului altora, mă chinui să uit de pe-acum viitoarele amintiri despre oraşul meu imploziv.

Pe fantazia oraşului meu o muşcă neantul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s