din dezrădăcinările navetistului

Cerul e de culoarea uniformei de la KLM.
Uşile oftează. Osiile gem.
Numai podurile fac tî-dîm, tî-dîm.
Încă nu coborâm.

Sub sacoul scrobit se desfăşoară
O lume străină, cu case şi vaci.
În spaţiul ei te prefaci
Că te aciuezi pentru ultima, definitiva oară.

Dar capătul tău de linie se dezice
(Ca punctul care-ncheie un segment)
De la apartenenţa la „aici” – ţi-e oarecum complice
În evadarea picioarelor din blocul de ciment.

An Englishman’s home e un castel en Espagne
E ce-ţi trebuie şi ce fabulezi.
La capătul liniei poţi să hibernezi
Ani după ani după ani.

Cerul e de culoarea ţânţarului-armăsar.
Ipodul vecinului bolboroseşte hilar.
Dar nu-i niciun bai,
Tot acasă ajungi, răbdare să ai.

Anunțuri

Un gând despre “din dezrădăcinările navetistului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s