plecăciune umilă

Nu am să mă împac niciodată cu aleatoriul ordinii întâmplărilor din viaţa unui om. Cu faptul că intri într-o încăpere să vorbeşti cu cineva despre ceva, oarecare, tocmai în ziua în care pe masa lui de lucru zace o carte despre care ai auzit cândva, într-un trecut imemorial. Că deschizi vorba despre volumul cu coperta „romanul secolului xx”, deşi ai putea să-l ignori; că celălalt are deja un teanc de lucruri de citit şi ţi-o împrumută pe loc… Puteam s-o fi citit acum 15 ani, curând după nuvelele pe care le-am recitit în buclă până la înflorirea colţurilor cărţii, de ştiu exact unde îi e cotorul în biblioteca bunicii. Tocmai de aia pare aberant că mi-a intrat în vocabular abia săptămâna asta cuvântul „mankurt”, deşi cred că mi se spusese şi legenda – sau în orice caz, la lectură am reacţionat prescient, „parcă pe cartea asta am mai citit-o cândva”…
Sigur, opţiunea mistică e întotdeauna la îndemână: cartea asta a venit la mine, precum pisicile, în momentul în care aveam disponibilitatea să mă gândesc suficient de profund la conceptul de memorie – personală, colectivă, digitală, mitică, etc. Mai am de dumicat mult (venerând, în continuare, casta în care m-am născut, care pune un preţ nemăsurat pe cititul de literatură şi crede că fiecare carte adevărată – arrrgh, cinstit vorbind ar trebui să definesc asta cumva şi nu e fezabil 🙂 – îţi schimbă cumva modul de a gândi, dacă nu viaţa). Cartea asta a aşteptat în culise să-mi iasă pe catwalk tocmai atunci când problematica depozitării de cunoaştere şi de identitate şi de liber arbitru în afara sinelui a devenit mai controversată decât oricând. Mutaţiile de azi sunt unele pe care Aitmatov n-avea cum să le prevadă în 1981, şi probabil multe din ele vor fi unele de formă, nu de fond. Dar oau, ce ciubotă-n spate impecabilă pentru procesul de procesare (pun intended) îmi e poezia lui de roman…

Anunțuri

3 gânduri despre “plecăciune umilă

  1. Multumesc de amintire. O zi mai lunga decit veacul (The Day Lasts More than a Hundred Years), una din cele mai frumoase carti ale secolului XX, producind conceptul- devenit folclor – de mankurt, asa cum Capek l-a produs pe cel de robot, si (mai) nimeni nu isi mai aminteste asta. Din pacate, cineva „a imprumutat-o” si n-o mai am. Dar poate o s-o primesc vreodata inapoi, tot asa cum Mihai P „mi-a inapoiat” o carte la fel de adorata, Cringul de cimisir a fizicianului romancier Mihail Ancearov (pe care-a comandat-o pe un site de anticariat :)))). Ceea ce, din gind in gind, tocmai mi-a dat ideea sa ma opresc din literatura contemporana romaneasca de ultima ora, si sa reiau Cringul…
    A, si mi-am mai adus aminte ca una dintre povestirile la care te referi in introducere – din vol. Cintecl stepei, cintecul muntilor, Albatros, 1989 – se cheama „Plopsorul meu cu basmaluta rosie”…

    • Nu reuşeam să-mi amintesc cum se cheamă cartea de povestiri, de trei zile mă tot gândesc. În capul meu i-am zis întotdeauna „Ploăpşorul meu cu băsmăluţă roşie” 🙂 .

  2. Pingback: plecăciune umilă reloaded « Jiminy's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s