adrenalina lipsei

Câteodată depăşeşti fără să vrei cantitatea de cafea recomandabilă – fiindcă eşti încă chior de oboseală şi ai treabă care nu poate aştepta, sau fiindcă e bună, sau fiindcă eşti aşa de somnoros încât îţi torni automat încă o cană înainte ca cele două dinainte să-şi fi făcut efectul. Şi te trezeşti (îhî!) cu inima în gât, cu surogatul de adrenalină panicând în locul creierului tău, cu un gâfâit surd şi animal care, preţ de câteva minute, pune stăpânire pe tot ce e rezonabil şi rutinier şi confortabil. Recognoscibil, nu? (mă rog, beutorii exclusiv de ceai verde s-ar putea să se uite la mine cu ochii uşor goi şi să se-ntrebe despre ce vorbesc). Însă nu-i o metaforă de data asta. De la o vreme, fie asociat, fie cu totul independent de cafeaua de peste limita de toleranţă, pseudoatacul de panică preia câte un minuţel controlul. WTF fac eu aici? Waar ben ik mee bezig? Şi dacă nu-i rost de găsit niciun fel de magie de niciun fel (asta cu magia personală vine dintr-un articol de blog aşa de american-motivaţional că nu merită citat)? Dacă cumva asta e tot, o sumă de preocupări mediocre, lipsite de orice strălucire deosebită şi de orice pasiune, în care în loc să habar n-ai încotro te îndrepţi şi să faci pe tine de frică, ştii cu precizie că totul e gata determinat şi asta e şi mai deprimant decât neştiutul. Cum o cheamă pe bătaia asta de inimă? midlife crisis? păi… deja?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s