„Gicule să moară mama te iubesc”

Asta scria, pe vremea mea, pe fundul patului de sus dintr-un pat suprapus de la Poiana Izvoarelor. Între timp l-o fi rupt careva sau o fi scris deasupra altceva.

Gicu l-a chemat, din acest unic motiv, pe primul meu motan, cules de pe stradă cu Scătă, a cărui ură reciprocă profundă cu colega mea de apartament de pe atunci, bunică-mea, a dus la mulţi pantofi de-ai ei mirositori a amoniac şi la abandonat pisic pe stradă 4 luni mai târziu cu lacrimi în ochi şi vinovăţie cât maidanul de destinaţie – de către subsemnata. Între timp sunt doar mai căpoasă şi pisica mea are doar mai mult loc să nu le stea în drum colegilor de casă.

În călindar la ortodocşi scrie azi că trebuie sărbătorit Gicu cel ucigător de balaur. Gicu al nostru, Gicu cel adevărat, cel de la care ştiu că coacăzele sunt bune de vin, că căpşunile cresc de adevăratelea în noroi, că apa se scoate din puţ la marginea Bucureştiului cea acum suburbanizată, că, dacă sunt făcute în Macondo, toate fotografiile din copilărie şi preadolescenţă pot transmite mirosuri şi luciri de seninătate beată şi că pielea de copil muiată în zeamă de vişină nu iese la spălat de pe filmul memoriei, Gicu cel cu coamă albă de Fuhur, îşi priveşte de undeva nepoţii – că noi, nepoţii de împrumut, îi uitasem urma de când începuse să vorbească politimposibilităţi logice şi paranormalgomănii. Azi mi-e a pomenit. Să-ţi fie bine în Nirvana, nea Gicule!

Anunțuri

Un gând despre “„Gicule să moară mama te iubesc”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s