conversaţii britanice

Ţi s-a urât de vorbitul despre vreme. Ai zice că este o temă, cam ca şi fotbalul, pentru oamenii care de fapt nu au ce să-şi spună. Doar că aici miştourile despre ploaie sunt de neevitat, şi în timp ce scrii asta, afară volumul sunetului răpăielii e într-un crescendo care te face să te întrebi dacă nu-i rost de construit vreo arcă. „Installing belgian summer – application not available”, se plimbă un mail, şi nu mai departe de ieri ai ieşit între două rafale, hotărâtă să apreciezi fărâma de soare ca şi cum ar fi, în fond, de o normalitate desăvârşită să trăieşti printre picături… în fond, n-o să se facă decât mai rău de atât, până ieşi la pensie s-ar putea să fie musai să te gândeşti la mutatul mai aproape de ecuator. Toate fotografiile cu locuri celebre din toate ţările, toate pozele pe care oamenii le fac caselor proprii puse pe home for exchange sunt în zile cu soare, când totul arată… mişto. Te temi că în curând vor exista ratinguri pentru toate destinaţiile de vacanţă cu volumul de precipitaţii pe zi pe ziua de vară, probabil că la nemţi şi există…

Absurdul e că, oricât ai vrea să te sustragi jelitului colectiv despre frig, oricât de conştientă ai fi că reclama de la twingo, aia care ţi-l dă gratis dacă vara asta n-a fost rost de deschis capota, n-o să aibă câştigători, fiindcă vor fi fost sigur măcar 21 de zile cu peste 20 de grade (da, ai citit condiţiile, că era limpede că trebuie să fie imposibil), pare un blestem să fii conştientă la toate orele din zi nu de ce ai de făcut sau chef să faci, ci de condiţiile meteo care determină cât de ciuciulete ajungi la curs, dacă poţi merge la zoo cu copiii, dacă te duci sau nu cu bicicleta până la gară, etc.etc. Şi asta chiar şi atunci când îţi impui să nu-ţi pese şi să pleci de la gândul că trăieşti, în fond, într-o ploaie (cu petice de care ai voie să te bucuri). Arrrrgh, ce puhoi de posturi meteo, până şi în carneţelul online.

Anunțuri

Un gând despre “conversaţii britanice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s