dezamăgitu-m-am

O zi de molfăit potenţiale logo-uri mi-a luat (dacă mă gândesc mai bine, la fel de mult cât cusutul de mână al fiecărei litere decupate din alt rest de material pe un tricou alb de care nu mi-era milă) ca să-mi amintesc ce scria, ce scrisesem pe tricoul din clasa a noua, pe care-l făcusem cu atâta dăruire. Mi-am scremut creierii, spunându-mi că e simptomatic că nu-mi mai amintesc, fiindcă nu erau cuvintele mele, de fapt. Am învârtit prin cap trăsnăi care începeau cu „no”, fiindcă părea cel mai plauzibil-adolescent, până, împotmolindu-mă în „no pasarán”, m-am prins că e o pistă falsă. Am trecut prin „people”, „any”, „whoever”, „what(ever)”, am înotat printr-un miraj constant al lui „e la marginea câmpului amintirii vizibile”, până când, la colţul străzii, mi-a picat fisa că am cusut la sfârşit un semn de întrebare. Şi pieptul de t-shirt uşor încreţit de cusăturile stângace s-a ivit limpede şi dezarmant de stupid. Zicea „Why be normal?”.

 

Cimpanzeea lui T.O. Bobe care a stârnit efortul de memorie cu tricoul ei cu „love a little, laugh a lot”, se poate întoarce liniştită pe partea cealaltă. Pielea de om nu e lipită neapărat mai tare, prostia de cimpanzeu din trecut e relativ egală cu cea din viitor…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s