despre hrănitul g(ă)urilor

Mai deunăzi, posta cineva morala cu cei doi lupi dinlăuntrul omului, cel de bine şi cel de rău, care se luptă întruna. Care câştigă? Cel pe care-l hrăneşti, zicea pilda.

Ceea ce se îmbina perfect în ordinea pe care mă străduiam s-o pun, cu o săptămână înainte, ţinându-i spiciuri (parţial bete) mamei. Nu în sensul de bine sau rău, ci în sensul capacităţii discursului de a (şi) produce (sau mări) gaura pe care îşi propune, terapeutic, s-o închidă. (Aşa cum au existat puhoaiele de cazuri de false traume „descoperite” prin terapie.) Nu zic că, dacă ai nevoie să vorbeşti despre ceva, asta nu înseamnă că cevaul/gaura chiar există. El/ea poate să nu existe în spaţiul discursului comun, ceea ce te obligă, ca martor al cevaului altuia de care eşti conştient, la o oareşcare discreţie („Dacă nu spui, nu există”). Dar pentru posesorul cevaului, el există. Ceea ce spun e că, aprofundând cevaul, mai ales atunci când el e organic şi nedefinit, există riscul hrănirii lui cu mana falsei obiectivităţi. Cu raţionalizări şi procente. Cu cine ce a făcut, cui şi cu ce i-a greşit. Cu lucrurile anorganice care au produs poate ruptura organică, dar care, toate, în universul anorganic, au contrabalansări şi raţiuni perfect inteligibile, care le neutralizează. Numai că găurile organice se hrănesc cu nemulţumiri necompensate, cu sentimente neraţionalizate, cu jeg. Şi e aşa de uşor să aduni jeg – ba chiar şi să transformi lucrurile cele mai frumoase în jeg. Asta e conversia cea mai facilă. Şi, ca atare, cel mai facil e să găseşti material ca să întreţii găurile.

Nu zic, pe de altă parte, nici că poţi să le închizi. Nici prin discurs terapeutic (deşi uneori funcţionează, dar din experienţa mea, numai pe perioade limitate), nici prin ignorare programatică (care mută doar atenţia către o porţiune a realităţii lipsită momentan de găuri). Nu te scoate nimic, niciodată din dilema de a stabili unde e graniţa între „găurile astea sunt neesenţiale/cârpibile” şi „m-au cotropit moliile, îmi trebuie să schimb realitatea cu totul”. Însă am impresia că, în definirea graniţei, depinde foarte tare dacă hrăneşti părţile de plin sau cele de gaură.

Anunțuri

Un gând despre “despre hrănitul g(ă)urilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s