tatei

Ţi-am scris acum vreo lună o scrisoare. Lungă cât o zi de post, pe hârtie velină, cu pixul (aş fi scris-o chiar cu stiloul, dacă-l mai aveam/găseam, ca să fie manierist de „de modă veche” şi cu suficient germene al luatului pe sine peste picior). Nenorocire, fără ciornă. Zici că nu ai primit-o. Te cred, între poştele noastre în care nu te poţi încrede nici un strop, putea să dispară de o mie de ori. Şi, ca toanta, m-am uitat în faţa cutiei poştale că nu i-am pus adresă de expeditor, dar mi-era frică să nu mă răzgândesc dacă mă întorc acasă să iau un pix (pe bună dreptate), aşa că am aruncat-o ca pe o sticlă în ocean. De când mi-ai zis că n-ai primit-o, m-am tot zbuciumat să-mi amintesc ce scria în ea. Ce voisem să-ţi spun atât de esenţial încât îmi trebuiseră pagini întregi?

Probabil că nimic ce nu ştii deja. Că mi-e dor. Că nu-mi ajunge. Că ar mai fi timp berechet, dacă ni l-am face. Că nimic nu e precondiţionat definitiv şi că putem schimba de bună voie modurile de interacţiune. Că aş prefera, stupid, să fiu înăuntru şi să miroasă urât, a ogradă, decât să fiu afară şi să mă uit la gardul frumos vopsit. Că, fatalitate, copiii. Că, şvaiţer, strămoşii. Că quality time presupune să pricep şi eu una-alta. Tot soiul de prostii, mult mai delicat exprimate şi cu aparenţe de profunzime nejustificate. Mă bate gândul că era o recidivă la scrisorile pe care ţi le scriam la 16 ani. Dacă totuşi o primeşti, jur că nu băusem nimic.

Anunțuri

Un gând despre “tatei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s