dadeceuri/uitedeaiauri

În dimineaţa asta de luni, printre mormanele de cuvinte care nu spun nimic, dar trebuie trecute prin moara traducerii mele urgent-urgent, am citit asta:

http://www.contributors.ro/editorial/cum-produce-scoala-tampiti/

şi asta:

Şi acum vreo trei zile, asta:
Şi dincolo de depresia inerentă şi de căutarea în creier a insulei pe care să fugim cu toţii, cel puţin ăia pentru care sunt eu răspunzătoare deocamdată, ca să ne salvăm încă o dată de la potopul zilnic de nămol, am găsit iarăşi firul comun care leagă în capul meu (şi sigur şi al altora cu cărţi groase) o mulţime din chestiile care merg prost pe lumea asta. Şi răspunsul e: absenţa motivaţiei intrinseci. Premisa cucoanelor care întreabă copiii în tramvai cât de rău e la şcoală este că e imposibil să te duci la şcoală ca să înveţi. Importante sunt notele. Premisa managerului este că tu nu munceşti ca să duci un lucru de la A la B, ci ca să acumulezi cretiniile lor de puncte fiindcă ai fost cuminte, aşa încât să te promoveze şi să-ţi dea mai mulţi bani când ai strâns destule. Premisa mass-media este că nu funcţionează ca să producă informaţie pentru oameni, ci ca să producă rating (ochi de oameni manipulabili), traductibil în bani de publicitate. Premisa politicianului este nu că câştigă alegerile ca să facă ceva… politic, să guverneze, să cugete cum trebuie să se îmbine rotiţele ca să funcţioneze mecanismul, ci că face ceva, orice, cât timp e la putere ca să câştige alegerile următoare. Totul e valorizat brambura, toată lumea este motivată să funcţioneze în direcţia obţinerii stimulului extrinsec, să citească pentru note, să lucreze pentru bani, să producă ceea ce produce pentru un motiv altul decât produsul în sine. A face o chestie bună şi durabilă este echivalent cu a te condamna la foame, cât timp, în cultura targetului de vânzări, nu măsurăm lucrurile în valoarea lor adăugată, ci în creştere economică, adică în cu cât mai multe din produsele pe care le fac azi voi putea vinde anul viitor. Or, dacă-s bune, anul viitor nu va avea nimeni nevoie de încă unul. Deci să am grijă să se strice repede. Să nu existe cine să le repare. Să fie mai scump să le repare decât să ia unul nou. Să adaug câte o lamă la aparatul de ras în fiecare an, ca să pară mai „performant”, şi după trei ani musai să scot din vânzare sistemul vechi, că altfel nu le cumpără pe alea noi. Or pe mine nu mă interesează clientul mulţumit de produs, mă interesează ca la bursă să iasă cu plus, ca să-mi dea investitorii încă nişte bani şi să-mi fac bonusul.
Nu e o problemă punctuală, rezolvabilă pe fiecare sector în sine. E una structurală. Şi ştiu că sună naiv că cineva ar putea munci ca să muncească sau învăţa ca să înveţe, sau fi jurnalist ca să producă ştiri, nu ca să producă premii traductibile în salarii mai mari, dar modul ăsta de valorizare produce o amoralitate care îmi zbârleşte blana de frică.
Anunțuri

Un gând despre “dadeceuri/uitedeaiauri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s