…c’est moi

N-am știut prea limpede dacă să mă simt încurcată sau măgulită de cum m-a privit ieri la training trainerița în ochi o bună parte din timp. Poate e doar buna ei tehnică și toată lumea se simte ca și cum trainingul i s-ar adresa personal. Senzația mea a fost, fără să am nicio amintire a unui contact anterior altminteri decât liminal cu ea (eu auzind de-a lungul timpului mai multe despre ea decât ar putea ea să fi înmagazinat despre mine, dat fiind că ea e o figură mai… publică), că ea știe, la fel cum și eu știu, că există un nivel pe care suntem fundamental la fel. Că recunoașterea este reciprocă.

Fata asta nu e simpatică nimănui. E extrem de bună la ceea ce face și complet incapabilă să-și reprime în vreun fel mândria că se simte isteață și satisfacția pe care i-o dă a face treaba bine și a găsi cele mai eficiente căi de la a la b (băgându-le pe gât, voluntar sau involuntar, și altora). Îi vin ușor lucrurile profesionale, ține minte grămezi de informații și le organizează bine. E argint viu. Oamenii spun că e arogantă. Eu tind să cred doar că e lipsită de o anumită doză de inteligență socială care să o oblige să-și tempereze insufferable-know-it-all-ness-ul. E cultural și personal rigidă în respectarea regulilor și asta îi adaugă în intensitate la necesitatea de a controla totul. Ceea ce, probabil, dacă muncești cu ea, e foarte obositor. Dacă lucrezi după ea, probabil că e reconfortant, fiindcă perfecționismul ei îți face viața mai ușoară (perfecționism cu care nu mă pot mândri, pe de altă parte, deci n-o fi chiar așa grav). Mi-e însă imposibil să estimez cum reacționează la critici. Dar mi se pare ușor de estimat că le împarte cu o naturalețe care-ți dă la gioale. Dacă nu ești la fel de sigur pe tine. Dacă ai încredere în ea că nu e fundamental afurisită, invidioasă, judgmental, că nu-ți vrea ție răul. Or eu nu cred toate astea. Mă rog, despre judgmental s-ar putea să fie așa, dar asta e o negociere pentru fiecare din noi. Mie mi-e, straniu, simpatică. Nu vreau să fiu ca ea, dar există multe coordonate în educația dată de bunică-mea (recognoscibile până și în încheierea ultimei propoziții la 17.00) care reflectă îndeaproape felul ei de a umbla prin lume. Cu disonanța tipică a faptului că lumea aia te laudă pentru anumite caracteristici, dar simultan nu acceptă să te arăți prea conștient de ele. Cu oroarea de a nu fi găsit niciodată o soluție pentru acceptarea unui compliment, altfel decât să bâigui încurcat că nu-l meriți sau să-l minimalizezi zicând că da, și tu te bucuri că ți-a ieșit așa, uite poznă! Ba mi-e groază și de tonul acestei mărturisiri. Cu unele mutații, aoleu Doamne, și dacă c’est moi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s