Demonul pervers (leitmotiv)

Acum o mie de ani, in cadrul interviului de angajare, iubitul meu m-a intrebat care mi-e frica cea mai mare. Incercand sa fiu sincera cu mine, am raspuns in prima instanta, aproape fara sa clipesc: lipsa de control. Apoi, poate pentru ca mi s-a parut ca bautura imi dezlegase prea tare limba, am revenit asupra gandului: Sau poate ca mi-e cel mai frica sa nu ajung sa ma plictisesc. Acum nu-mi mai dau seama daca una e mai mare decat alta, atunci proiectabilul in viitor parea cu siguranta mai putin relevant…
Daca m-ar intreba cineva astazi, si cum nu ma intreaba, scotocesc singura prin raspunsuri: m-as teme, sigur, de toate relele care li s-ar putea intampla alor mei, dar in relatii si interactiuni ma inspaimanta cel mai frecvent pilda cu femeia care n-a putut sa-si tina gura si a soptit intr-o scorbura ca „imparatul are urechi de magar!”. Nu ca locul de fata nu ar servi in oarescare masura de scorbura adesea. Nu de gandurile pritocite pe care mi le formulez aici mi-e teama. Mi-e groaza de consecintele de stop joc ale sentimentelor si gandurilor reprimate cu succes, controlate judicios de Jiminy pentru ca exista motive rationale, emotionale etc. sa le tii in cutii ermetic inchise, dar asupra carora planeaza fara incetare amenintarea demonului pervers: oare n-am sa spun intr-o zi exact ceea ce ma chinui sa tac?
(Paranteza: am citit o carte
asa de importanta ca imagine a ce intelegem deocamdata despre cum gandim, incat ma obliga sa reconsider multe din lucrurile pe care le stiam cu ajutorul noii terminologii obtinute. O vreme s-ar putea sa vorbesc cu cuvinte ciudate si sa dau referinte, sper sa nu para prea straniu.)
In lumina noilor informatii, inteleg ca a controla ceea ce-ti propune intuitiv interfata ta cu lumea (de exemplu, sa protestezi impotriva inutilitatii sedintei, ca sa dau pilda cu consecintele cele mai mici) costa energie. Sa tii minte lucruri costa energie. Sa calculezi cumsecade costa energie. Si calculatorul de bord are o capacitate limitata, distribuibila la toate sarcinile. Stiati, de exemplu, ca s-au facut experimente in cursul carora participantilor li s-a dat sa faca multe lucruri deodata, extenuandu-le „computerul”, pentru ca apoi sa li se ofere o satisfactie vinovata mica pe care in alte conditii ar fi trebuit sa o poata refuza? Rezultatul, daca nu citez gresit din memorie, a fost ca, cu cat mai obositoare a fost operatia, cu atat mai frecvent participantii s-au „rasplatit” reducand controlul in alta parte. Ei, sa fii responsabil si sa nu-i confrunti pe altii cu ceea ce-ti incarca tie computerul costa giga de energie, chiar si atunci cand ai un disc extern ca asta. De aia mi-e mie frica. Desi se poate cugeta ca nicio consecinta nu e asa de mare pe cat o proiectezi in prealabil. Dar cat ar fi de simplu sa fii mai crestin si sa dai mai mult delete…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s