Dentistul, studioul și ardelenii (fără ardeleni)

Deși știu că e doar o trăsătură a creierului uman pe care n-o poți seta pe off, uneori nu mă pot împiedica să văd recurențe și similarități de forma mentis – de tipul celor care fac conversația plăcută (sau generalizările enervante). Pe ziua de azi cred că am dat însă de rădăcină unei tendințe care mi se pare îngrijorătoare. Să mă explic:

M-am dus mai acum vreo trei ceasuri la dentist. Junele domn stagiar la cabinetul unde ne-am oploșit noi m-a poftit pe scaun cu curtoazie și a stabilit ce trebuie rezolvat – una bucată plombă veche de schimbat. Aș vrea mult ca la momentul ăsta să nu intru în detalii, dar ăsta mi-a fost mărul lui Newton. Stimabilul domn mi-a explicat că, mai întâi, o să-mi pună un soi de câmp de operație din silicon mov în jurul dintelui, ca să fie protejat în timpul acțiunii. Am acceptat gălușca inovatoare și omul și-a văzut de treabă. Chestia e că am priceput fără probleme că eliminarea omului-gazdă din relația medicului cu dintele e practică, la fel ca gaura din câmpul de operație pentru chirurg, spre concentrarea la maximum și spre limitarea contaminării. Numai că a) experiența mersului la dentist ani de zile în absența acestui gadget mi-a sugerat că sfertul de oră cât a durat să-l plaseze nu a fost câștigat în mai multă operativitate pe urmă; și b) faptul că nu a mai văzut nici el, nici asistenta decât un dinte pe un pseudocearșaf m-a lăsat cu un siroi de zeamă de freză pe umăr, curgândă de pe silicon, cu buza înțepată în repetate rânduri, fiindcă nu se vedea, plus senzația că mă înec întruna, din pricină că din punctul lor de vedere restul omului nu funcționa între timp (s-au prins cândva pe la minutul 25-30 că poate ar trebui să mă salveze de propriile mele umori). Țin să precizez că nu fac urât la dentist. Ba chiar atât de tare nu fac urât că nu mi s-a părut de datoria mea să arăt că sufăr de vreun discomfort. Dar, răbdând, am cugetat mai departe de plasticul mov.

La noi la serviciu a fost introdus mărețul program Trados Studio nr nșpe, mi-e lene să caut cum îl cheamă precis. Pe care nu vreau să-l denigrez, îl învăț cu mare disciplină. El te ajută, în teorie, să faci treaba mai repede, îți completează singur conținutul repetitiv de îndată ce l-ai tradus o dată, caută în multe memorii și face, mai ales, o chestie nemaivăzută: te scoate complet din contextul documentului pe care îl traduci și-ți pune la îndemână, pe un fel de câmp de operație, segmentele de tradus, unul câte unul. Identice, indiferent dacă sunt începuturi de paragraf, căsuțe de tabel sau note de subsol. Molari sau incisivi. Te poți concentra perfect asupra infinitului mic. Îți vin din memorie propuneri. Dar:

a) la fel ca la dentist, gestionarea sculei care te ajută, deocamdată (sper că nu pentru totdeauna – probabil la un moment dat nu vom mai ști cum era înainte) durează fix atâta timp cât câștigi cu chestia cu care te ajută, dacă nu mai mult. Adică traduci mai puțin și administrezi mai mult.

și, mai ales, b) îmbrățișând traducerea sub forma ei de introducere de date în marea bază de date/memorie care echivalează segmente, contextul se pierde tot mai tare pe fundal. Simți cum te prostești pentru că nu vezi cum se îmbină lucrurile (mă rog, deocamdată jonglăm cu documentul printat sau pus pe un ecran alături). Totul e bidimensional. Mă încearcă aproape intuiția că, în timp ce-l traduc, documentului îi curg undeva niște bale.

 

Sigur, exagerez. Viața e din ce în ce mai complexă, este musai să ni se facă mai ușoară. Dar mă roade viermișorul întrebării – și consecința? Căci tot așa, dragii moșului, în Windows 7 mi s-a explicat că nu mai trebuie să știu unde anume în arhitectura computerului se află un fișier, fiindcă tot ce am nevoie să știu e un cuvânt oarecare din titlu ca să-l caut în căscioara de căutare, în facultăți ne specializăm din ce în ce mai tare, infinitul mic îl înlocuiește pe cel mare…

Anunțuri

Un gând despre “Dentistul, studioul și ardelenii (fără ardeleni)

  1. ….iar minte e din ce in ce mai odihnita fata de efortul asocierii dintre memorie si gindirea asociativa, devenind, pe zi ce trece, o ampla placinta lata pe un cur imens. La care nu vom mai fi, in curind, nici macar in stare sa ne scarpinam fara sa folosim un „user guide”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s