despre cunoștințe

Mă întâlnesc recurent cu o observaţie generalizantă, dar care pune pe gânduri, făcută de partea olandeză sau olandez-socializată a microcosmosului meu despre partea română a aceluiaşi microcosmos. Ea priveşte concentrarea asupra cunoaşterii atomice şi etalarea în raporturile interumane a lucrurilor ştiute, fie că sunt relevante sau nu. Facts.

În apărarea pe care o ofer invariabil în favoarea compatrioţilor mei pun la bătaie o grămadă de ipoteze. Prima şi cea mai la îndemână este „Şcoala noastră valorizează alte lucruri decât a voastră. Noi am învăţat frecvent atomic, capitol cu capitol, noţiune cu noţiune, înmagazinând concepte şi mândrindu-ne că e cultură generală, adesea fără să fi fost învăţaţi să construim un sistem de gândire cu cuburile care ni s-au înmânat”, explic un pic defensiv. Ca atare ne şi valorizăm reciproc în funcţie de numărul de cuburi deţinute, care e luat drept semn de inteligenţă. Coerenţa sistemului personal de gândire e mai puţin relevantă decât cantitatea de informaţie pe care o aduci ca argument – cu siguranţă, inferăm noi, dacă ştii mai multe chestii punctuale, ţi-ai făcut o opinie mai informată, deci eşti credibil. Aşa se face că, pentru a fi crezuţi, mulţi dintre cei care se exprimă pe o temă oarecare stabilesc mai întâi o bază a argumentaţiei ancorată în „knowledgeability„. Uneori la obiect, alteori fără legătură. Dar în ambele situaţii, dacă e vorba de o comunicare argumentativă pe o temă simplă, superfluu pentru olandezul care vrea eficienţă şi care nu se lasă impresionat de aceleaşi valori.
O altă teză pe care o propun, care explică mai mult prezenţa fenomenului în comunicarea extraculturală decât prezenţa lui, de netăgăduit, între români, este cea a complexului unei inferiorități autoasumate. Adică proiecţia dinlăuntru a temerii că interlocutorul extracultural crede că faci parte dintr-un colţ de lume unde nu există furculiţă (confirmată recurent de poveşti despre interacţiuni cu francezi) şi necesitatea de a dovedi, de la bun început, că întrebarea nerostită despre furculiţe nu se justifică în cazul cunoscătorilor de Kant şi Hegel.

În coerență cu opinia profesată conform căreia diferențele culturale nu pot fi traduse într-o ierarhie de dezirabilitate a comportamentelor, ar trebui să nici nu analizez critic funcționarea părții românești în această dihotomie. Ar trebui, eventual, să mă burzuluiesc: „Poate nu v-ar strica nici vouă să aflați măcar unde vă e pancreasul și ce face el acolo!”. Poate că reacția automat critică față de propria cultură vine, în propriul meu caz, din același complex de inferioritate asumat. Dar pe de altă parte, mă gândesc că rămâne relevant să te descoperi, din când în când, văzut din afară.

Anunțuri

Un gând despre “despre cunoștințe

  1. Vorbesti despe mine? 🙂 M-am recunoscut instantaneu, ba am internalizat si reactia pe care o provoaca, adesea, discursurile mele… Da. Sigur. Dar e si o chestiune reciproca si, cum vad, defensivitatea cu exces de citate pare, pe zi ce trece, sa se retraga la generatiile mai aproape de a ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s