locul în curent

Conversațiile cu oameni care urmează aceleași iterații în procesul de gândire ca tine însuți (îmi) sunt uriaș de fructuoase. Departe de a duce, steril, doar la confirmări ale lucrurilor pe care le crezi deja și la dat din cap (auto-) aprobator, ele produc masa critică care permite declanșarea în creier a unor idei care musteau, dar nu își găsiseră formularea până la apariția destinatarului perfect – care e el însuși și tu în același timp. În urma unei lungi ture de asemenea trăncăniciadă, zilele astea, am reușit să ordonez mai exact sentimentul difuz al schimbării de mentalitate per generație.

Faptul că auzi pentru prima oară de un designer român la ora 10.30 și la ora 10.45 o sursă din cu totul alt colț pune pe FB fotografii de catrafuse făcute de omul respectiv, ca exemplu mărunt, mi se pare exact modelul (accelerat tehnologic) după care se sudează simțul comun/mentalitatea. Faptul că scriam mai acum o lună de Carl Rogers, găsit într-o vechitură de carte, că răspunsul uneia din prietenele mele cele mai bune a venit la o jumătate de oră – „Toată școala pe care o fac acum pornește de acolo” și că ieri i-am văzut brusc numele într-un articol din Metro despre „ce mai citesc oamenii” este un exemplu al aceluiași mecanism (sau faptul că toată lumea citește simultan Kahneman în nșpe țări). Pare că, în orice moment în timp, lumea este coaptă să primească anumite idei, care apar simultan în mai multe locuri, sau pe care le preia – așa cum s-ar spune acum – viral, fiindcă acolo a ajuns cu creierul colectiv. Sigur, creierele colective se află în puncte diferite de la o cultură la alta, uneori pe o axă temporală, alteori într-o diversitate neierarhizabilă. Dar nici măcar acest tip de diversitate nu e important. Uneori te izbește brusc faptul că ceea ce caracterizăm post factum drept „curente”, despre care am crezut întotdeauna că sunt mai degrabă o modalitate a omului de a clasifica ulterior haosul ca să-l înțeleagă, există realmente. Vezi lumea, într-un fel, într-o dodie profund similară cu ceilalți membri ai generației tale, fiind într-un aspect cu un pas în generația din urmă, în alt aspect branșat la cea care vine, dar cu o amplitudine redusă a variației. Cum s-ar explica altminteri că poți să ai atât de puțin în comun ca experiențe de viață cu un glas de pe cealaltă margine a oceanului și totuși să recunoști în detaliu descrieri de procese interioare – oricât de general umane, totuși de o specificitate temporală impresionantă?

Într-un fel, cred că această conștientizare – nu atât a neunicității glasului tău, cât a calității de creative commons a gândurilor pe care le gândești – ar trebui să aibă ca pas ulterior observarea mai îndeaproape a caracteristicilor fluxului pe care faci surf. Oare ce-o să rămână ca specific pentru generația asta? Andreea zicea aseară că probabil că noi n-o să avem decât un rol pregătitor pentru o mutație mentală care va avea loc abia în generația de după noi, în, să zicem, cea a lui frate-meu. Adică că vom fi, post factum, un fel de pre-post whatever. Cu un început de veac în urmă probabil că oamenii se simțeau la fel – „totul de început”.  Poate ne iese fără războaie de data asta 🙂 .

Anunțuri

10 gânduri despre “locul în curent

  1. Pe de-o parte, da. Pe de alta, n-as fi la fel de optimista, fiindca pe masura ce ne-nmultim ca cupercile, pe masura ce substanta ganditoare/reflexiv-rationala colectiva scade… Zic, nu dau cu parul.

  2. dvs. faceti o tentativa (pt. care voi avea intotdeauna o simpatie maxima) de a descrie curentul in care sunteti prinsa, ba, mai mult, chiar sa aflati sensul intreg al acestuia.
    daca reusiti sa „palpati” modul in care se petrece schimbarea de mentalitate, procesul acesta delicat, fin, cu infinite irizatii care te imping spre false itinerarii, pe trasee amagitoare (dictate, in primul rind, de catre subiectivitatea noastra inclementa si singura care ne vegheaza pina la capat), sunteti, probabil, un pionier mai mult decit merituos, in care s-au adunat, printre altii, Lomonosov si Lavoisier deodata, ca intr-o simfonie.

    g. sartori vorbeste, in Homo videns, despre schimbarile care se petrec chiar acum, datorita comunicarii, la nivelul creierului uman, nu doar la cel al mentalitatii.

    andreea se vede si pe sine „afectata” de mutatia mentala intrevazuta ?
    ce se va intimpla cu andreea daca supravietuieste fratelui dvs. ?

    • Firește că-mi dau seama de futilitatea oricărui efort de a determina coordonatele propriului sistem referențial atâta timp cât ești sortit să nu te poți uita din afara lui. În același timp, nu cred că a reușit cineva vreodată să-și reprime pulsiunea lui „Niculae, unde mergem noi, domnule?”

  3. ati gasit, intre timp, „semne” de apropiere mentala intre generatia dvs. si cea a pasoptistilor, sa zicem, sau cu cea a lui Cioran , Eliade, Noica, Vulcanescu, Ionescu ?

  4. de ce „spre rusinea mea ” ? imi place.
    si masoaia, cu rosul ei lateral, e interesanta. nu am mai vazut asa ceva.

    nici intrebarea mea nu – i bine pusa.
    cred ca dvs. ati meditat la oricare generatie din lume, poate si la generatia rev. franceze….
    dar este, totusi, important sa incerc sa va readuc la aceste meditatii, desi nu ati marsat la intrebarea cu Andreea si fratele (era asezata in asa fel incit sa puteti raspunde serios sau mai lejer, in gluma, daca nu aveati timp si chef),
    pt. ca, acolo, parca ridicati un pic din covorul (oltenesc) de minuni al lumii, parca sunteti pe cale sa gasiti…

    • gândurile se coc când se coc ele. Uneori e nevoie de micro ca să se focuseze mai bine ochiul pe macro după aia. Sau nu. Poate că e nevoie de micro fiindcă omul are nevoie să-și oblojească și buricul. Nu cred că am oricum căderea și bagajul să formulez mai multe despre care generație va face ce… era mai mult sesizarea faptului că la un moment dat îți simți curentul. Că nu e o coincidență faptul că auzi de jur împrejurul tău tot mai frecvent voci care spun lucruri pe care parcă le-ai gândit tu însuți, ci e consecința faptului că gîndurile tale nu sunt ale tale, așa cum copiii tăi nu sunt ai tăi. Mă mai întorc câteva săptămâni la micro-ul în cromatica căciulii Andreei (care e cheia asortării fotografiilor 🙂 ).

      • oricum, de cele mai multe ori (si cei mai multi) suntem tentati sa sesizam diferentele, nu asemanarile cu lumea, imbratisind lesne unicitatea, parantezele, clipa fragila, interesindu-ne putin (si numai cit sa invatam traseele cotidiene) daca cele ce zburda prin noi sunt asemanatoare cu cele ce zburda prin ceilalti.

        cred ca inteleg : nu doriti sa faceti comparatistica si sa apropiati doua generatii istorice, doua momente cunoscute …etc. sa cautati, ordonat, sa fortati, pe ici-colo, aparitia semnelor unei ordini savante, flatante.
        doriti sa ramineti in apa zilei, fara incrincenari ale memoriei, fara fortarea ( modelarea) necesara desprinderii
        unei concluzii, galese sau precipitate.
        doriti, intelept, cuminte, sa va bucurati de apa riului, fara sa aflati, intr-un timp convenabil, daca apa ramine aceeasi sau daca nu cumva este mereu alta, proaspata. cui ii pasa ?
        importanta este doar prospetimea contactului si frisoanele, mereu altele, care va solicita atentia…….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s