despre locurile pe care nu le lași

Mă întorc oarecum inevitabil la analogia/metafora/toposul facerii de copii. Atunci când te instalezi în dorința pe care o formulezi, iar celălalt de lângă tine se poziționează nu doar în funcție de unde se află el, ci și în funcție de cât de ferm îți articulezi tu locul – asta se întâmplă tot timpul oricum, și ne face tot timpul mai mult altfel decât la fel, prin necesitatea nuanțării continue a pozițiilor – , pe lângă influența pe care o are recunoașterea propriei dorințe ca „Fact” de către una dintre părți asupra a cum interacționează toți participanții la joc, există și o parte de spațiu pierdut pentru tine însuți. După ce formulezi o poziție, îți vei fi pierdut în oarecare măsură dreptul-spațiul mental de a-ți fi frică de ea. Sau capacitatea de a o pune la îndoială în modul judicios-experimental în care se folosește întrebarea de cercetare. Vrutul cu conștiința vrutului, dincolo de a te defini drept cine ești, îți închide totodată unele grade de libertate (poate că asta nu e neapărat rău, căci altfel te-ar mânca abulia). Dar merită poate recunoscut, în supa de sentimente, că pentru prezența miraculosului, trebuie să fie printre condimente și panica, ca sarea în bucate; că trebuie, ca să fie cât-de-cinstit-se-poate, să-ți recunoști neștiința și atunci când zici că știi, să faci măcar efortul de a te vedea ca mai-puțin-decât-șef al întâmplărilor și să let go. Deși atunci când hotărăști că vrei, faci alegerea de a-ți înghiți golul din stomac, e sănătos să fii conștient că curajul nu e absența găurii, știu, un truism. Dar și să nu-ți fie rușine de gaură, fiindcă ea nu invalidează nimic.

 

În altă-aceeași ordine de idei și în chicioșenia asumată a oamenilor veseli, copiilor le-a picat cu tronc acest cântec. Și m-am lăsat disneyzată și eu nițel:

 

https://www.youtube.com/watch?v=moSFlvxnbgk

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s