aruncă evantaiul!

Ziua de ieri a început cu gândul formulat de omul din fața mea despre trăirea clișeului – că poți fi în cel mai frumos loc și dacă nu-ți e bine cu cine ești e degeaba, și că poți fi într-o cotineață și să fii fericit. Am zâmbit.
Ziua de ieri s-a încheiat cu gândul formulat de omul din fața mea despre cum o umbră de miros de tei i-a amintit apartamentul îmbătrânit, mic și prăfos din Moghioroș și cum, subit, s-a prins că poți să construiești palate care să nu-ți trebuiască – că dacă iubești, apartamentul mizeruț din Moghioroș îți e suficient. Am mai zâmbit o dată, cu lacrimi în gât.
Curg gândurile încolo și-ncoace pe frecvențele alea deschise, mi se răspunde la întrebări nepuse întruna, în buclă continuă, din stânga, din dreapta, plouă energie. Să-mi dea cineva o umbrelă, că n-am știut ce-o să primesc când am făcut pe paparuda.

Anunțuri

5 gânduri despre “aruncă evantaiul!

  1. Locul e in cap. In capul omului. Si omul e in capul omului. Si serotonina omului tot in cap lucreaza, cu norma intreaga. Si Lucian Blaga, mut ca o lebada vorbareata, ploua polen tot in capul omului – fie el Lucian Blaga sau ala in capul caruia lucreaza cu jumatate de norma. Ce sa mai vorbim despre „paduri(le) care-ar putea sa fie”… si niciodata nu vor fi: pentru ca sunt doar in capul omului, nu pe dealurile Tasulesei.
    In schimb, in capul pisicii, locul e un regat. Inexpugnabil. Inalienabil. Producator de serotonina, chiar si atunci cand a ramas doar un colt de canapea, ori o perna.
    Asa-i daca vezi in infrarosu, ai o perspectiva diferita…

  2. Mama, explică-te :). Și fără „Nu pot să mă explic, pentru că eu nu sunt eu” 🙂 – o parte din răspunsul tău a luat-o pe un coclau pe care nu-l pot urmări. Dacă pădurile sunt în capul omului, ele sunt. Așa cum locul care e în capul omului este – și atunci când el a încetat să existe în lumea fizică. Realitatea e atât de mare cât e imaginația, și nu viceversa. Sau în orice caz, capul meu așa zice. Știu că pentru pisică locul e ce e klingo pentru pisoiul mare, esență și atunci când nu a mai rămas nimic, dar ce legătură are asta cu povestea noastră?

  3. Legaturile sunt:
    1. Ca simpla coincidenta a exprimarii unei idei (cliseu ori sinestezie e irelevant, cata vreme radacina motivationala e relativ similara) ne duce din ordinul realitatilor imediate in acela al constructiilor fantasmatice. Care, as usual, sunt mai tari/functionale/efective decat observatia, contextualizarea si judecata asupra realului. Ai, evident, dreptate: in regimul existentei imediate, fantasmaticul E realitate, la dimensiunea 1/1. Dar nu strica sa ne-amintim profilactic ca, la rigoare, ‘nu e’. (Altfel spus, realul e mai mare si mai provocator, la dimensiuni variabile: e 3 D nu blueprint).
    2. Intr-un ideal fantasmatic [ 🙂 ] „ploaia de energie” n-o uda decat sporadic si fara consecinte pe pisica, fiindca la ea imaginarul si perceptia realului nu intra decat rarissim in concurenta. Realul ei perceptibil/decizional e mult mai aproape de 3D. Iar pe ea n-o derajeaza ca locul e cat o perna.
    Nu cred ca e ceva neaparat sibilinic in asta. Era doar un exercitiu gimnastic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s