despre sărăcia cu duhul

Despre fericire, așa cum o propune constituția acelui stat care uită să le spună supușilor săi că drepturile nu sunt și obligații, despre recunoașterea ei, despre cele mici și cele mari, despre fericirea pentru că și fericirea în pofida, pare aproape obscen să scrii. Modurile contradictorii în care valorizăm lucrurile pe lumea asta fac ca, deși fericirea e o chestie după care tânjim ca disperații, cu toții, în jurul căreia ne organizăm viețile ca să-i oferim toate condițiile să se întâmple, ea să fie totodată un concept despre care se poate scrie fie numai în poncife de facebook, fie doar în transcendențe steinhardtiene (știu că-i fac omului o nedreptate; iau doar o scurtătură conceptuală, iertare). Atribuim profunzime și inteligență cu mult mai mare ușurință celui care glosează despre disperare, lipsă de sens, absurd, și părem să măturăm dreptul la fericire spre un univers al celor săraci cu duhul, ca și cum binele n-ar exista decât pentru că nu te gândești destul.

Și da, e obscen să fii fericit în timp ce mor oameni de ebola, cancer, foamete și războaie. E egoist să-ți exhibi bucuria, ignorându-ți semenii cărora le e rău (fericirea funcționând cumva ca bogăția, în aceea că existența ei vizibilă face ca săracul să-și simtă mai acut sărăcia). E nesuferit să se vadă că ți-e bine, mai ales atunci când nu ai niciun merit în asta, eventual exclusiv noroc chior. E fix ca cei care câștigă la un joc știind că li s-au dat cărți mai bune, și-și permit să rânjească încrezut. Îți vine să te ascunzi mai curând decât să rostești fie și cuvântul. E indecent. Dar totodată, valorizarea asta a binelui trăit cu oasele ca ceva care poate fi apreciat numai pe tăcute și strigat numai în situații ritualice, dacă te-nsori sau faci plozi – și să te ferească sfântul să nu fie alea cele mai „oau” momente – face ca lumea din jurul nostru să pară adesea mai sumbră sau mai stupidă decât e. Mai grav de atât, faptul că ne e jenă să ne bucurăm public de cele ce ne bucură ne face uneori să uităm să fim recunoscători pentru ele. Să ne trăim fericirea ca pe o stare de sănătate, imperceptibilă pentru că e „for granted”. Vizibile și discutabile fiind, invariabil „problemele”.

 

Azi, și nu numai, mi se pare că e musai să tac. Că n-am dreptul să scriu decât atunci când mă mănâncă câte o gaură neagră. Că dacă îmi admit fericirea, dau dovadă de nesimțire. Și cu toate astea, sunt fericită, pentru că. Sunt fericită, grație. Sunt fericită, în pofida. Sunt fericită, cu permisiunea. Sunt fericită, cu ajutorul. Sunt fericită, cu conștiința. Sunt fericită, prin absurdul. Sunt fericită, cu recunoștința. Sunt fericită în inconștiența mea*.

 

*Vorba lui dirigu, odihnească-se el într-o lume fără elevi.

Anunțuri

2 gânduri despre “despre sărăcia cu duhul

  1. Pfffffffffffffff! Ok, addenda: fericirea nu e subiect de conversatie in primul rand… fiindca nu poate fi comentata, nu poate produce asociatii libere si identificare dialogica. Aferim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s