ea spune că
mergea pe străzi
și nota acută a energiei interne,
care în alte vremi ar fi costat-o
un rug
spărgea becurile
iluminatului public.
legendă sau ba
asta e o parte din povestea ei/mea.
*******
ea spune:
„nu există să nu poți!”
„poți, dar nu vrei!”
„trebuie să poți!”
și încetul cu încetul
să poți devine
în-sinele.
să vrei să poți
să trebuiască să poți
să trebuiască să vrei să poți
să vrei să trebuiască să poți.
misiunea e grea –
acolo unde a putea e, asumat, binele.
********
ea spune că
copilul trebuie iubit.
că măsura ființei
e, cumva, în cât
reușești să iubești.
sau poate asta n-o spune nimeni
e de la sine înțeles
doar straiele se schimbă,
copiii se schimbă,
putințele se schimbă.
iubirea e tot aia
resemeni ce s-a cules.
******
spune-mi, te rog,
unde sunt scările?
E beznă în scara de bloc,
fiindcă ultimul bec cu filament
din emisfera nordică
a folosit adineauri
drept turnesol ad-hoc
al puterii nevrute și netrebuite,
iubinde, iubite.
Scările, iute,
să fugim,
le văd cum ațâță un foc.

Anunțuri

2 gânduri despre “

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s