neant

E un fel de foame. Numai că, în loc să fie instalată în stomac, șade ceva mai sus, în coșul pieptului, și nu se lasă identificată cu nicio etichetă disponibilă. Nu doare. Nu înțeapă. Nu cere cumva imediat o reacție, nici apă, nici săruri de cucoane încorsetate, nici ciocolată, nici măcar atenție. Nu trebuie oblojită. Doar e. Ceva ca o bilă de gol, căreia îi corespunde uneori o bătaie ușor repezită a inimii. Se poate materializa mai clar atunci când salteaua decide să răspundă bătăii aceleia de inimă și te trezești ușor năuc cu conștiința că te-a împresurat și din afară. E ca și cum rețeaua neuronală, ocupată până la miros de ars cu păstrarea contactului cu toate lucrurile esențiale și neesențiale care trebuie procesate în același timp, își găsește o supapă instalând un spațiu vid undeva în corp, pe care nu-l monitorizează. Ăla e lucrul de care nu e cazul să iei la cunoștință prea multe. Cu cât sunt mai multe de dus, cu atât bila de vid se umflă și impinge în coaste, devine mai sesizabilă în imaterialitatea ei. Nu e furie. Nu e neputință. Nu e lipsă de control. Nu e panică. Nu e, nici măcar, nemulțumire. Nu e teama că ai făcut prost. Nu e rușine sau vină. Nu e conștiința haosului. E, cumva, un amestec de toate astea, fără ca părțile să fie egale cu ceea ce compun ca întreg, fiindcă suma are calitatea antimateriei, e de pol opus. Ceea ce numesc acum, prin convenție (căci am stabilit că n-are nume), bila de vid e un fel de moarte-care-te-locuiește și de a cărei prezență devii uneori conștient. Nu e niciun rău în faptul că e acolo. Nu e nici măcar spăimos. Îmi trebuia doar o descriere.

Anunțuri

Un gând despre “neant

  1. E. Acolo. Descrierea e buna, consistenta. Tocmai am visat ca sofam un autobuz in care erau studenti de la noi, de la televiziune, aproape toti baieti, dar si Matei si Bianca. Si la un moment dat, motorul s-a oprit. Schimbatorul de viteze era… pe USB (?) si n-am mai reusit sa-l fixez in lacas. A reusit un baiat. Pe urma altul a zis ca, nemaifiind decat foarte putin pana acasa, preia el sofatul. Era iarna, si-a coborat pe-o strada cu zapada si polei, la 45 de grade, cu 80 la ora, in timp ce tipam disperata la el. A oprit la baza, intr-o piateta si, din sens invers, de pe alta panta, un Porche rosu de fitze s-a rostogolit peste capota autobuzului nostru. Nimeni n-a patit nimic, ultimii iesiti de sub Porche, prin geam, au fost Matei si Bianca. M-am trezit apa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s