despre opinie și online

Am citit fărâmița asta de text acum câteva săptămâni, cumva fără să-i dau cine știe ce importanță, dar sesizând visceral cumva prăpastia (mi-e oroare să-i zic ideologică) care desparte modul de raportare la cunoaștere dintre generația lui Eco mediată de generația Dilema și lumea post-internautică. Și am încă nevoie, în ciuda irelevanței stimulului care a catalizat gândul, să protestez.

A aduna citate provenite, fie și pe parcursul a 20 de ani, de la o sumă de oameni cu carte, care au învățat să se uite la lume într-un anumit fel și descoperă că modul în care au interacționat ei până la momentul respectiv cu lumea și cu cunoașterea suferă o mutație structurală, nu înseamnă că diagnosticul cu care-și răspund ei unii altora, conform căruia „cuvîntul unui înţelept face tot atîtea parale cît bîiguiala unui idiot” în lumea internetului, (în societatea viitorului) este un adevăr. Diagnosticul nu reprezintă decât o constatare a propriei lipse de adecvare la altă lume și o reacție de panică.  În pofida paradigmei de mare amploare a lui +/- carte = inteligent versus imbecil, lucrurile n-au stat niciodată alb-negru. Chiar dacă putem aduce argumente nesfârșite pentru motivele în virtutea cărora fiecare petic de cunoaștere lărgește orizontul de înțelegere al omului, „intelectualul”, oricât de fin, nu este scutit de a produce imbecilități la fel de mari ca cele generate de orice membru al „prostimii”, cele cu sursă mai elevată având, poate, de-a lungul istoriei, consecințe mai dureroase. La asta voiam să ajung.

Este adevărat că există un tsunami informational greu de filtrat. Este adevărat că circulă prostii cu viteza luminii, prostii din cele care-ți fac părul măciucă. Este adevărat că spusele celui care s-a informat par înecate de tonele de cuvinte (agresive) ale celor care au doar opinii, bine battue în cuie. DAR. Ceea ce, cred eu, va fi rezultatul acestui tsunami (ca să rămânem în terminologia tabloidizată a online-ului), va fi nașterea, finalmente, a spiritului critic al marelui public. Pentru a putea tria informația, oamenii, într-o proporție din ce în ce mai mare, vor fi nevoiți să efectueze o operație (esențială altminteri dintotdeauna!) de „unde scrie?” „cine scrie?”, „există o sursă secundă, mai credibilă, pentru informație?”„ce are de câștigat?”(cu alte cuvinte imunitatea anti-reclamă se va extinde la conținuturi), „e fapt sau opinie?”, „dacă nu corespunde opiniei mele, am ce învăța de aici?” etc. etc. Și încetul cu încetul vor învăța să nu mai ia conținutul de-a gata sau doar să înjure. Fiindcă se vor fi fript de prea multe ori.

Ceea ce ne aduce și la autoritatea omului cu carte. Democratizarea procesului datului cu părerea va face să se estompeze ceea ce Kahneman numește „efectul de halou”. Conceptul acoperă o eroare de judecată relativ simplă, pe care o facem cu toții: pentru că un om e deosebit de competent în domeniul A, în momentul în care deschide gura despre domeniul B se presupune cumva automat că e la fel de competent. Și cuvântului lui i se acordă o greutate mai mare, proporțional, decât cuvântului unui necunoscut (care ar putea fi competent în domeniul B). Gândiți-vă numai câte eforturi de „curățire de opiniile indezirabile” facem pentru cele mai multe din personalitățile-totem ale culturii noastre: Eminescu, dar să nu ne uităm prea îndeaproape la articolele xenofobe, Maiorescu, dar să nu luăm prea tare în calcul opiniile despre femei, Eliade, dar fără referințe la legăturile cu mișcarea legionară etc. Capacitatea minții umane de a produce prostii, de a lega greșit premisele de anumite concluzii, de a porni de la premise nedovedite, de a crede ce e mai comod – rămâne substantială, chiar și cu tone de cărți la activ. Lucrul care ar putea reduce muntele de prostie al umanității nu este revenirea la monopolul intelectualului asupra cuvântului publicat (monopol care are neajunsul că prostiile celor valorizați drept „mai deștepți” sunt înghițite fără prea mare discuție prealabilă) – ci înaintarea către un spirit critic generalizat. Cu Occam’s razor predat cel târziu la clasa a treia. Și atunci imbecilitatea, dezinformarea, perdelele de fum, din orice sursă, ar deveni la fel de ușor de ignorat ca reclamele la detergent.

Anunțuri

4 gânduri despre “despre opinie și online

  1. Bai, da. absolut! ce ma enerveaza cel mai tare – si parca sintem surori (e, parca…), ca ieri (intr-una dintre pauzele pe care mi le fur intre patru ore pe care le am una dupa alta) ma gindeam fix la asta: cum etichetele si diagnosticele astea (grabite, nostalgice) care devin etichete nu fac decit sa ii/ne inchida in fata opiniilor altora. si nu doar a opiniilor, dar a modului lor de cunoastere si interactiune cu lumea, cu modul lor de raportare la lume… (ca sa nu mai spun si despre treaba cu monopolul intelectualului asupra cuvintului publicat… cum am zis, parc-am fi surori…).

    • A, despre etichete am mai scris o grămadă. Dar între timp aș scrie probabil altfel. Sau altceva. Într-un fel e fain și asta la blog, că-ți vezi propriul proces de gândire în proces de mutație.
      Hazul e că ieri seară m-am uitat la o bucată de John Oliver despre „native advertising” și mi-am dat seama că mă uitam din partea cealaltă la ceva ce se întâmplă între timp în mod intenționat :).
      Despre suroritate, deh – ne-adună un ombilic…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s