când lovește aproape

Probabil a fost nevoie de toate acestea putem scutura de praful idiosincraziilor cu anafuri şi minciuni instituţionalizate cele ce sunt demne de învăţat cu sufletul din doctrina Noului Testament. Celălalt obraz este conceptul fundamental neînvăţat nici până în zilele noastre. Celălalt obraz înseamnă ţi înfrângi reflexul de apărare şi te deschizi. Celălalt obraz înseamnă efortul de integrare se face la niveluri greşite. Integrarea nu înseamnă -i predai repetitiv celuilalt lecţii despre cine eşti tu (chiar dacă a-i comunica asta e important). A integra este şi efortul tău de a cuprinde, a înţelege, a te schimba odată cu conştientizarea diversităţii. Celălalt obraz nu e mioritic deloc – e decizia de a învăţa ceva învăţându-l totodată pe celălalt ceva. Noi cu toţii nu am învăţat „je suis” n-ar trebui fie cu victima, ci cu atacatorul. Je suis tu, ăsta caremi faci rău, uităte la mine şi vezi-te în oglindă. Nu construind monştri, ci integrând monstrul care e (şi) pe dinăuntrul nostru. Dacă toate (ne)-ar fi fost aşa cum i-au fost altcuiva, dacă am fi fost cetăţeni ai Europei anului 1939, dacă… Banalitatea răului, deci. Je suis acest shit de care m-am săturat.

Anunțuri

Un gând despre “când lovește aproape

  1. DA. Asa da mai departe – uneori ganduri de-ale tale sunt atat de asemenea cu ale mele ca nici nu mai vad unde-i granita. si pare ca nici nu conteaza – dar mi-e frica, nu stiu daca am voie. E atat de ambigua (inca) situatia spatiului virtual al expresiei, ca nu reusesc sa manageriez corect distanta procentuala dintre public si privat a reflectiilor tale. Dar da, asa e. Insa pare ca nu ne-au ajuns 2000 de ani sa inghitim simptomul „aproapelui” si sa-l facem operational, iar pierderea acestei sanse s-ar putea sa nu poata fi recuperata decat pe cai… „naturale”, care sunt, inevitabil, unele de razboi cu propriile histamine. E urat, o sa fie si mai si.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s