cumva,

de la un punct încolo al ceea ce crezi

că înțelegi

rațiunea se retransformă

în sentiment.

După despicarea

în sute de mii de nanofire,

desfacerea adn-ului în stângi și drepte

te trezești, în mijlocul elicoidei,

cu nimic mai isteț,

jelind

imperativul universal.

Care nu e, așa cum crezuseși tu că înțelegi,

să umbli prin lume fără coajă, să vezi și să mângâi.

Imperativul pare a fi să găsești,

cât mai rapid,

cât mai pe negândite,

cât mai roșu la față, fiindcă presiunea e maximă,

rigola universală

în care să vomiți fiere.

 

Anunțuri

5 gânduri despre “

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s