vocabular

Pe lângă reducerea structurală a fondului principal de cuvinte, aia de care ne plângem în toate limbile și care face să mă uit cu îngrijorare la paginile cărților pe care le citesc fetelor, fiindcă tentația continuă și distrugătoare este să retraduc în cuvinte mai simple – pe lângă fenomenul pur lingvistic, deci, nu pot să nu observ că mă zgârie tot mai des la ureche anumite cuvinte. Cuvinte reale, pline de sens, dar cărora încetul cu încetul, lumea fiind în schimbare, încep să le pun la îndoială referentul. Și dreptul la existență al referentului. E un fenomen asemănător întrucâtva cu cel pe care-l sesizezi în crisparea subită (și, dinafara sistemului, de neînțeles) a celui care crede în conceptele antropozofice atunci când te vede ajutându-ți copilul la un desen. Sau cu perierea dogmatică a limbii utilizate de către adepții feminismului radical. Mi se pare, pe cât de necesar ca operație de punere la îndoială, pe atât de înspăimântător ca început de newspeak. Dar să exemplific. Mă face să tresar cuvântul „mândrie”. Ca și cum suma contextelor în care conceptul în sine face rău, sau e (pentru mine) semn al unei insuficiente conștiințe, invalidează cumva rațiunea de existență a unui sentiment care trebuie să aibă voie să fie. Mă umple de confuzie cuvântul „a jigni”, și cu atât mai mult „a fi jignit”. Mi se pare atât de acut că a te simți jignit nu are de a face decât cu o nesiguranță proprie în privința aspectului jignibil, că abordarea lumii cu încredere ar trebui să facă ca orice input fie să te lase rece, fiindcă știi că nu e adevărat, fie să te facă să verifici ce poți drege, dacă apreciezi că e o observație reală – încât julirea egoului mi se pare fără drept de cetate. Din nou, e vorba doar de un sentiment, dacă-i iau vocabula, nu înseamnă că oamenii nu s-ar mai simți așa. Și ce mi se pare mie productiv sau ba nu are de-a face cu cum funcționează lumea. Mă îngrijorează propozițiile cu „cea mai frumoasă zi/perioadă din viața mea” lipsite de modalizarea „până acum”, ca și cum oamenii s-ar vedea deja mergând numai în jos, de preferință din momentul în care și-au terminat primul rând de studii. Mă sperie, în întrucâtva aceeași logică, „nu sunt genul de om care…”. Aici resimt abraziv atât abordarea categorială cu un privit în jos net către „alte genuri de oameni”, cât și implicația insuficient avută în vedere că atunci când ți-ai determinat categoria nu mai ai niciun fir de loc să crești în afara granițelor ei. Începe să mă lovească drept lipsit de orice acoperire socială contemporană termenul de „intelectual”, iar în anumite contexte să mă mâne de-a dreptul înspre o tabără deconstrucționistă, numai de-al naibii. Și mai am, multe. Unele recunoscute și de alții, precum cele cu esență eurocentrică – precum „toleranță” – la ale căror implicații intrinseci nu ne gândim niciodată îndeajuns. În orice caz, deocamdată doar constat. Mă sperie cuvinte, și nu știu dacă e sănătos, dar în orice caz meditația este un meta asupra unui meta, ceea ce poate e spăimos în sine.

Anunțuri

despre vidul conceptual

Pornim de la premisa că avem ca sursă principală de traducere engleza şi franceza. Şi ca material documente politice. Deci, ca producătorul textului să nu se angajeze prea tare politic, text ambiguu şi, başca de asta, capacitate amplă în limbile sursă de a formula lucrurile fără a preciza natura lor sau a relaţiei dintre ele (exemple tipice fiind, din punctul meu de vedere, „scope” în engleză şi „par rapport a” în franceză). Adăugăm, peste această premisă, constrângerea coerenţei între versiunile lingvistice. Dacă ceilalţi n-au interpretat într-un anumit sens chestia interpretabilă din sursă, nu ne legăm la cap. O dăm anonimă. Din aceste constrângeri puse cap la cap, obţinem următoarea listă de poncife goale de sens (aproape toată lista ar figura în topul unei analize statistice a cuvintelor cel mai frecvent folosite în documentele pe care le traduc):

Verbe şi locuţiuni verbale: a viza, a se axa pe, a privi, a face referire la, a lua în considerare, a ţine seama de, a avea în vedere, a reprezenta, a constitui, a susţine, a sprijini, a se ocupa, a aborda, a trata, a promova, a favoriza, a (se) corela, a presupune, a identifica, a se baza, a recunoaşte, a atenua, a încadra, a aplica, a contribui, a consolida

Substantive: miză, provocare, oportunitate, reper, factor, vector, element, mecanism, instrument, sistem, schemă, domeniu, perspectivă, rol, impact, misiune, sarcină, excelenţă, temei, efort, activitate, demers, iniţiativă, un evantai de, o gamă de, o serie de, scară, abordare, raport, relaţie, cadru, regim, ansamblu, semnal

Adjective: semnificativ, substanţial, important, decisiv, coerent, coordonat, puternic, constructiv, pozitiv, eficient, eficace, calificat, abilitat, adecvat, corespunzător

prepoziţii, conjuncţii, locuţiuni prepoziţionale sau conjuncţionale, expresii pe care mi-e lene să le analizez gramatical pentru purişti: privind, în raport cu, din perspectiva, din punctul de vedere, în ceea ce priveşte, de aşa manieră încât, în contextul, în cadrul, din motive de, de natură să, în concordanţă cu, mai ales şi în special (şi – de fapt intraductibil… – …a lor contrapartidă franţuzească „notamment”), de altfel (şi odiosul „par ailleurs”), totodată, întrucât, în virtutea

Las listele deschise, că sigur îmi vor mai trece prin minte zeci. Nici nu-mi mai pot da seama dacă repetiţia mi le-a făcut atât de găunoase (fiindcă şi cele pentru care, îmi veţi spune, există un câmp semantic strict determinat sunt folosite în contexte în care sensul se diluează – „un semnal puternic” poate să însemne orice, de la datul foc în piaţa publică până la simplul fapt că am scris „trebuie să dăm un semnal puternic”) sau dacă limbajul administrativ în sine are drept caracteristică intrinsecă imprecizia logică.

În afară de a fi schimbat registrul textului, am senzaţia că, în 80% din cazurile în care folosesc aceste cuvinte, dacă aş înlocui grupurile nominale cu „o chestie mişto”, „o chestie naşpa” sau „o chestie gen…” n-aş împuţina în niciun fel mesajul transmis. Ba poate chiar ar fi mai limpede. Îmi vine să mă apuc să dau exemple, dar mi-e teamă că dacă fac substituţiile fie şi aici, interpretez naibii mesajul politic prea tare şi reiese că cineva chiar trebuie să facă ceva.

 

 

Later edit: o fi ceva în aer, că a doua zi am găsit aceste observaţii: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/cuvinte-ingrijite

poznele creierului

Umblam de vreo două zile cu tema asta muzicală în minte (cea centrală):

şi, fiindu-mi foarte cunoscută, dar, în incultura mea, lipsindu-mi titlul şi compozitorul, o lipisem plină de convingere în coloana sonoră de la Harry Potter, de preferinţă pe genericul final. Dar nu era bine, îmi rămăsese o curiozitate nesatisfăcută – au folosit potteriştii vreo bucată de muzică clasică existentă? Cum nimic nu mai e de negăsit dacă ai net şi ştii să cauţi, descopăr într-un final cum se cheamă, aflu fără urmă de îndoială că n-a făcut niciodată parte din coloana sonoră a macabrului modern pentru copii mici şi mari şi rămân cu curiozitatea locului unde s-a făcut asociaţia în capul meu… e doar o conexiune ritmico-melodică?

(toate versiunile pentru vioară de pe youtube, care ar lega auditiv mai bine temele, zgârie urechea mult peste suportabil)

Tocmai când să mă mulţumesc cu nepriceperea sinapsei, youtube vine cu… cheia. Generic văzut de acelaşi tip de sute de ori (nu pe vremea holbatului la televizor amator, ci pe vremea subtitratului profesionist) – check! Iubire dintr-aia necondiţionată, de copil care se bucură de prima jucărie din viaţă (căci primul serial la primul job) – check! Magie – check! Alan (Alani diferiţi, da’ importanţi) – check! Dar, mai grav decât atât, fiindcă nu m-aş aştepta de la cortexul meu să facă asociaţii prin vizual, ietete grafica genericului:

Creierul works in unmysterious ways. Numai memoria conştientă dă rateuri. De te întrebi dacă făcătorii de HP nu au suferit, la rândul lor, de firimituri de fausse memoire :))))) .

 

 

 

 

câţi ca voi?

Nu cred că mai e scăpare, ontogenia refuză cu încăpăţânare să urmeze filogenia, la noi acasă s-a născut o nouă conjuncţie/locuţiune. Mii de generaţii de vorbitori de ce-o fi fost chestia aia care a devenit română au ales să lipească „de” şi „cât” ca să facă comparativul. Copiii mei nu. Confuzia dintre „mai mare decât” şi „mai mare ca” a produs un nou compus, pe care îl folosesc amândouă cu mare precizie şi abnegaţie, în ciuda oricărei intervenţii parentale de reafirmare a realităţii limbii române: „H. e mai mică cât ca mine.” ‘E mai întuneric cât ca vara.”. Deh… a trecut acceleratul.