memorie

memorie

Anunțuri

so you think you can tell

Elastic, degetele ating, într-o fracţiune oarecare de secundă din intervalul scurs între apariţia în bătaia atingerii şi trecerea dincolo de raza de acţiune, peretele unei bule de sticlă, atât cât e nevoie pentru a-i imprima o mişcare ascendentă temporară. Apoi se desprind, calculând fin fracţiunea de secundă necesară celei de-a doua bule. Urmează a treia, a cincea, a n-șpea. Din timp în timp se întâmplă ca o bulă de sticlă să se transforme într-una de săpun şi să zboare, dar degetele ştiu că nu e rost de uşurare – curând se va adăuga (sau va fi aleasă) o bulă nouă, sau două, care vor trebui ţinute în aer cu aceeaşi dexteritate, căci altminteri ce face oare ca degetele să fie ale unui jongler? Altfel spus, de la al câtelea rând de cioburi nu mai au dreptul să creadă că ştiu ce fac, şi sunt nevoite să capituleze? Fericirea îndeplinirii promisiunii de potenţial, confirmată de fiecare mişcare din poigné similară „ieşirii din pian” este totodată o condamnare tăcută la a nu da rateuri, la a asuma răspunderea pentru toate bulele simultan, la fel de importante, la fel de uşor de spart, la fel de ale lor. Degetele au numai, uneori, capacitatea să contemple, spre odihna miezului, mulţumirea fracţiunii de secundă dintre intrarea în bătaia atingerii şi ieşirea din raza lor de acţiune, fărâma de clipă în care jonglerul are de ales dacă să continue să fie cine este şi în care elasticul degetelor ştie sau nu cum să imprime lumii o mişcare ascendentă temporară.

despre câini și pisici

Fără intenție, în capul omului se formulează uneori teorii despre tot soiul de lucruri. Aceasta este o teorie pe care am trăit-o întotdeauna, dar n-am scris-o niciodată.

În capul meu, pe lumea asta există o diferență calitativă între iubirea câinilor și cea a pisicilor (nu spun că teoria e neapărat probată, că stăpân de câine n-am fost niciodată în mod asumat, dar…). Există o diferență de dependență, de coordonare precisă între input și output, care mie mi se pare esențială. Un câine te iubește-și-te-ascultă cât vrei tu. Cât investești tu, atâta scoți, cum ești tu, așa și câinele tău, un câine e clar un „prieten credincios”, dar nu un amant, că n-are un de-la-sine de dăruit. O pisică te iubește, dacă ai acest noroc, când  îi convine ei. Și totodată când îți trebuie, nu când ceri. Degeaba iei o pisică în brațe la smotoceală – esențial e doar când te alege ea pe tine. O pisică de fapt nu e neapărat o prietenă, cât o completare. O pisică are de dat ceva necondiționat, ceva neoportunist, deși multă lume zice că e exact pe dos.

În exact același fel, pe V trebuie să o iubești ca pe o pisică. Oricât te-ar irita că îți face program pe tăcute să-i gătești și să-i inviți prieten comun la tine acasă, după care apare ea însăși seara târziu, când și tu și prietenul comun sunteți lihniți și copiii care au așteptat-o ca pe un măr copt dorm deja de o oră, bucuria e că vine că vrea ea să fie acolo, deși în același timp o trage ața să fie acolo unde era înainte. (precizez că acesta nu este un reproș passive-aggressive, ci doar o descriere de fapt a unei succesiuni de sentimente.)  Că într-un fel, trebuie să fi făcut și tu ceva bun pe lumea asta de ai meritat să te aleagă și să te păstreze.  Omul meu, care e „a dog person”, nu are organ să înțeleagă acest tip de mulțumire cu lipsa de control sau de cuantificare a lucrurilor care sunt importante.  Mie, în schimb, îmi sunt extrem de importante pisicile 🙂 .

 

PS: Toate astea pot fi probabil citite cu mare grație și în cheie de parenting, atât cel suferit pe piele proprie, cât și cel administrat la rândul tău 🙂 .

Carte de sfaturi gospodărești pentru fiice

Lecția unu: nu te juca cu băieții. Nu te-a învățat mama ta cum se face,
Că nici ea nu știa.
Dacă te joci cu băieții ca fetele
vor face mișto.
Iar dacă vei învăța să faci mișto
vei fi respectabilă,
atât cât se cuvine unei fete. Cool, dar nu cute.
De gașcă. Sau cum se va (fi) chema(t) atunci.
Dacă te joci cu băieții ca băieții
și-ți și iese,
te vei trezi vorbind zilnic în scara blocului, ca băieții,
cu tipul după care ești în limbă
despre dificultatea alegerii între
două fete. Alte fete.
Joaca cu băieții nu se întâmplă decât
atunci când un băiat vrea el
să-ți spună regulile. Probabil si viceversa.
Lecția doi, și mai grea decât prima: nu-ți dori.
Esențialul
te alege el pe tine,
de aia zânele nu-și aleg propriul har.
Muncește la construcția sisifică a nevrutului
și dacă e să fie, va.
Lecția trei: nimic nu e fără sfârsit.
Ai șansa să te deștepti după datul în gropi,
să dai de liniște la capătul corvoadei,
să pierzi bucuria care ți se părea absolută.
Orice-ți vine să faci,
perspectiva asta-i utilă.
Lecția patru: nu se pot
doar lucrurile despre care
crezi tu cu tărie că nu se pot.
Nu că n-ar fi reguli mulțime,
dar răspunderea putinței tale
e a ta.
Lectia cinci: băiatul prietenei mamei tale, Max,
zice că mamele sunt infinite.
Fiindcă pe tine te-a făcut mama ta, pe mama ta, mama ei, pe mama ei mama ei, și tot așa. Infinite ca cerul.
Dacă găsești un Max,
întreabă-l totuși dacă nu vrea să se joace.

fotografii

Cantitativ sau calitativă diferenţa dintre

dragoste şi drag?

De unde şi până unde strângerea de inimă –

chiar dacă viaţa ta curge înainte –

când dai peste priviri scufundate în obiectiv,

flirturi care nu ţi se adresează,

dar, o secundă, creează

iluzia reciprocităţii unui amor mai mult decât naiv.

Priviri care nu-ţi înregistrează ghiogâlţul jenat

ca de o goliciune surprinsă neintenţionat.

Undeva, bine pitită, o vinovăţie a nediferenţierii –

cantitativ sau calitativ se deosebeşte dragul

de golul gelos al… durerii?