hidra

Boala aceea

rezultată din efectele neprevăzute

induse de conjuncția între medicamente,

efect secundar de efecte secundare,

boala aceea neidentificată,

căci unică,

rezultat al unui proces nereplicabil de a căuta să-ți fie mai bine,

boala aia care-ți aplatizează temporar creierul

ar putea fi o bună metaforă

pentru rezultatul

unui proces de jelit

peste care se suprapune un proces de jelit

peste care se suprapune.

Furiinegocierinegări, într-o zeamă confuză

în care niciun doliu nu are timp

să se-ncheie curat,

ba stă și-n calea celui de mai adineauri,

toate hrănindu-se reciproc și umflând

bula lichidă a unei maladii nereplicabile

în niciun alt craniu:

efect pervers

al interacțiunilor dintre iubiri și iubiri.

Anunțuri

contracție

Uneori timpul face operații ciudate. Există bucăți în care fiecare secundă conține atâta alteritate în ea, încât în cinci minute nu-ți mai vine să crezi că cel care ședea pe scaunul tău acum cinci minute este tot tu. Bucăți în care creșterea se accelerează în asemenea hal încât la finele anului, fără să fi schimbat nici un pai, te găsești în cu totul altă dimensiune. Când scrii documentând febril și fiecare relectură a unei pagini anterioare te face să spui „But I was so much older then”, sau chiar că ai fost un dobitoc. Timpi în care fiecare firimitură de realitate schimbă lumina în care vezi lucrurile în mod atât de radical.

Și există, în același fel, bucăți în care, în ciuda avalanșei de realitate, cumva tot ce este este acolo în același timp. Am scris enorm de puțin anul ăsta, dar cumva parcă fiecare cuvânt pe care-l citesc din urmă vine dintr-un spațiu în care toate cele ce aveau să vină erau deja stabilite. Am scris dintr-un limbo cu scări, echilibru, verigi lipsă în țesătura de prieteni, gol în inimă și garduri de cimitir. Repetitiv cu scări. Ca și cum scările își făceau încet loc ca jucător pe scena lumii reale, trecând din simbolic direct în stupid. Ca și cum anul ar fi o armonică de întâmplări și scrisul țâșnește în momentele în care pliurile se ating unele pe celelalte, scoțând un behăit măgăresc de neputință. „Te doare, mă? Te doare?”