scrisoare de groundhog day

Umblând printr-un caiet vechi de peste trei ani (probabil ultima fărâmă de scris predigital, înainte de telefonul care să ajungă direct în toate sertarele în care mai scriam), am găsit o însemnare care putea să fie datată azi. Probabil că nu mă refeream întru totul la aceleași realități, sau nu cu aceeași precizie, dar formularea era cel puțin surprinzătoare. Ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva mult din exercițiul blogului de față nu constă exact în asta – în a documenta într-un fel meandrele vieții mentale ca probă într-un dosar viitor în care propriii tăi avocați pro și contra vor trage de tine și-ți vor spune că ești confuz, că astăzi vorbește prin tine altceva decât eul tău, identificat invariabil cu rațiunea ta, că it ain’t you. Iar tu vei putea să te-ntorci în timp și să scoți din sertar măcinătura lui ieri sau a lui alaltăieri, dovedind cum că it wasn’t you în același fel și mai în amonte. Că atât de mult timp it wasn’t you încât până la urmă it is.

Ca atare, am putea face treaba asta și conștient: iată, aceasta este o sticluță plină cu trecut în plină creare pe care mi-o las moștenire pentru atunci când mă voi întoarce, dintr-o perspectivă sau din alta, înapoi pe elicoidă deasupra aceluiași hău (într-un fel, echivalentul scriptic al unei selfie, fără pretenția că poți obiectiva și că nu alegi unghiul care seamănă cel mai mult cu cum crezi tu că ești – blogul e un selfie asumat și își cară cu sine propria jenă).
„Îți raportez, viitoare eu, că cred am făcut toate eforturile pe ziua de azi să nu fi spus față de mine jumătăți de adevăruri. Raportez că, cu datele pe care le am (nimeni nu zice că datele sunt vreodată suficiente), nu știu cum altfel, sau sufăr de o lipsă cronică de imaginație în altă direcție decât aceasta. Dau seama de faptul că voi încerca să mai strâng date în sprijinul deciziilor gata luate, ceea ce e o eroare metodologică de care sunt conștientă, dar tu ai să știi că ar fi fost imposibil să lucrez cu aplicație în sensul infirmării ipotezei. Noroc că pe ziua de azi oricum nu hotărâm nimic științific. Confirm că da, m-am gândit via reductio ad absurdum la toate felurile de neajunsuri ale celor pe care le întreprind. Metoda a făcut ceea ce face un ad absurdum: dacă toate imaginile cele crunte nu reușesc să mă întoarcă din drum, o fi naibii pe bune. Dacă cu toate acestea în momentul x al recitirii celor de mai sus tot îți vine să mă pocnești, tu probabil că nu mai ești întru totul eu. By all means, go ahead, oglinda e în partea ailaltă.”

Anunțuri