câţi ca voi?

Nu cred că mai e scăpare, ontogenia refuză cu încăpăţânare să urmeze filogenia, la noi acasă s-a născut o nouă conjuncţie/locuţiune. Mii de generaţii de vorbitori de ce-o fi fost chestia aia care a devenit română au ales să lipească „de” şi „cât” ca să facă comparativul. Copiii mei nu. Confuzia dintre „mai mare decât” şi „mai mare ca” a produs un nou compus, pe care îl folosesc amândouă cu mare precizie şi abnegaţie, în ciuda oricărei intervenţii parentale de reafirmare a realităţii limbii române: „H. e mai mică cât ca mine.” ‘E mai întuneric cât ca vara.”. Deh… a trecut acceleratul.

sprongelukje

Surdul n-aude, dar le potriveşte – înţeleg cum s-a sudat deci cuvântul: rostirea rapidă a educatoarelor lipeşte „het was per ongeluk”, adică „a fost un accident/a fost din greşeală”, ca „het wasprongluk”, copiii obişnuiţi cu „het wa’ ” ca început de propoziţie l-au intepretat pe s ca lipit de per, care nu înseamnă nimic pentru ei, contextele sunt adesea cu ţopăială şi lovituri, deci „sprong” (salt) nu e absurd, şi iacătă cuvântul nou „sprongeluk”. Combinat şi cu constantul uz al lui „ongelukje” (accident în sensul cel mai frecvent de pişu în pantaloni), mămăliga e gata.

Recapitulând: H îmi sare azi-dimineaţă din poală dându-mi un cap în ochelari de-mi intră perniţele în fosele nazale şi-mi ies lacrimi pe urechi. Se-ntoarce şi zice în cod mixt:

„A fost un sprongelukje!”

pro memoria ţ

1. Copchila cea mare iese de la ore şi se apucă să-mi povestească entuziast cum a ştiut ea ceva ce alţi copii nu au ştiut, că doamna a vrut să-i cheme pe copii cu numele din spate şi ei nu au înţeles… Pe punctul de a observa că nici nu mă mir că nu au înţeles, o pun să-mi mai spună o dată. Şi se prinde ce nu înţeleg: „Numele din spate, mama, adică achternaam!” Deh, stângăceala traducerii bilingvului…

2. Copchila cea mare, într-o cadă cu spumă (recunosc recurenţa, ce să fac dacă spuma produce creativitate?), plimbă un pinguin de plastic pe suprafaţa albă şi-l pune să sară într-o… copcă, descriind activitatea cu gheaţă, zăpadă şi apă (vivat Apolodor!). O dădăcesc şi eu niţel că suprafaţa de gheaţă se cheamă banchiză şi că pinguinii trăiesc la Polul Sud. Asta cu polaritatea n-o ţine ea minte, că unii la un pol şi alţii la altul, da se umflă în pene că ştie că tot aşa pe gheaţă trăiesc şi urşii. Urşii pol-onezi.

pro memoria nşpe

1. Am uitat să-l notez pe „lasă-mă-n face”, contaminare de „în pace” şi „să fac”. H again. şi mai era ceva similar, dar îmi scapă.

2. despre cazuri în limba română.

O voce pisicită articulată de posesoarea unei mânuţe bucălate:

– Căţeilor!

O voce care uită o clipă că ar trebui să răspundă în numele căţeilor:

– Lor? Căţeii lor? Sunt căţeii MEI!