Călina şi desenele (proiect)

Trebuie să scriu mai elegant textul. Şi am nevoie mare de-un ilustrator adevărat. Dar până atunci, ca să-mi fac curaj:

Călina era supărată. Ba chiar furioasă. Era aşa de supărată că, de cum îi spunea ceva mama sau tata – să se spele, să mănânce, să-şi strângă jucăriile, o apuca plânsul. Şi striga cât o ţinea gura, bătea din picioare și nu se putea opri. Dacă ar trebui s-o desenezi, cum ar arăta?

eu cred că ar arăta cam aşa:

Într-o zi, fiindcă mama tocmai o rugase să-şi facă ordine în cameră, Călina se supără aşa de tare, că-şi aruncă toate jucăriile pe scări în jos. Aşa de tare că un bucătar de lemn își rupse piciorul, un copăcel de plastic îşi pierdu toate crengile şi unei păpuşi i se încâlci tot părul. Şi fiindcă încă era supărată, Călina măzgăli păpuşa pe faţă cu carioca. Dacă ai desena-o, cum ar arăta?

eu cred că ar arăta cam aşa:

Seara, jucările erau din nou aşezate frumos pe rafturi în camera Călinei. Călina se certă cu mama fiindcă nu voia să se culce şi apoi, într-un târziu, adormi cu ochii înlăcrimați. În liniștea din cameră se auzi un foșnet de pânză. Păpuşa cu faţa murdară şopti către celelalte jucării: „Eu nu mai pot. Mie mi-a ajuns viaţa asta! Sunt urâtă şi plină de vânătăi! Trebuie să facem ceva!”. Şi ursuleţii de pluş mormăiră aprobator. Şi iepuraşii dădură din urechi – „Are dreptate!”. Bucătarul cu piciorul pansat cu bandă adezivă bătu cu polonicul pe raft, ca şi cum ar fi făcut ordine în şedinţă. „Să facem ceva. Dar ce?”
Cel mai mic ursuleţ panda, preferatul Călinei, îndrăzni: „Cel mai rău e că nu era aşa înainte. Nu înţeleg de ce e aşa de supărată.” Un trenuleţ îi ţinu hangul: „Aşa e, şi eu îmi amintesc ce frumos ne jucam împreună. Înainte să-mi rupă roţile şi să-mi piardă locomotiva!”. Îl întrerupse cartea de povești: „Da, ce bine era când Călina se bucura de pozele mele şi abia aştepta să-i citească mama și să se uite la pozele mele! Acum sunt toată ferfeniţă!” şi izbucni într-un plâns foşnitor cu lacrimi de praf (cărţile n-au voie să plângă cu lacrimi de apă, că li se înmoaie paginile şi li se şterg rândurile).
Şi aşa, până spre dimineaţă, fiecare jucărie îşi spuse oful. Dar nici una nu știa ce-i de făcut. Cam pe când prin perdele începea să se zărească lumina zorilor, un căluț mai mare adormi cu capul în piept şi se dezechilibră. În cădere, îl împinse fără să vrea pe ursuleţul panda, care căzu de pe raft – drept în buzunarul ghiozdanului Călinei. Sunetul înfundat o trezi pe fetiță, care se așeză pe marginea patului. Glasul ei se auzi de îndată în toată casa: „Maaaa-ma! Maaaaa-ma! Azi nu merg la şcoală, nu?” „Ba sigur că da!”, îi răspunse mama, deschizând ușa. Ursuleţul panda nu fu prea încântat de acest răspuns, fiindcă buzunarul de ghiozdan în care căzuse se dădu brusc peste cap la șutul nemulțumit al Călinei. Dacă ar trebui să-l desenezi, cum ar arăta?

Eu cred că ar arăta cam aşa:

Îmbufnarea trecu însă repede și mama, tata şi Călina îşi mâncară micul dejun. Tata o duse pe Călina la şcoală cu maşina şi o lăsă la poartă. Ursuleţul panda rămase pitit în buzunarul rucsacului la prima oră şi aproape aţipi. Dar îl trezi clopoţelul care anunţa pauza şi apoi zgomotul din clasă. Se auzeau bufnituri, vâjâiau obiecte şi, o dată sau de două ori, ursuleţul ameți ca în cel mai rapid carusel când ghiozdanul făcu câte un cerc rapid în jurul Călinei (aşa bănuia cel puţin ursuleţul). Din zgomotul amestecat de voci, panda auzi cum se desprindea un cântecel ritmat:

„Călina, măslina,
se plimbă cu maşina!”

Imediat se făcu însă linişte, fiindcă începea ora a doua. Ursuleţul era un pic îngrijorat, aşa că scoase capul din buzunarul ghiozdanului aşezat în bancă şi se trezi că o picătură caldă îi udă toată urechea dreaptă. Dacă l-ai desena, cum crezi că ar arăta?

Eu cred că ar arăta cam aşa:

Către sfârşitul orei, doamna o întrebă pe Călina ceva (ursuleţul nu înţelegea întrebările oamenilor mari) şi Călina se ridică în picioare şi tăcu mâlc. Din alte bănci se auziră râsete înfundate. Noroc că sună clopoţelul. Călina se aşeză la loc. Ursuleţul prinsese curaj, aşa că-şi iţi capul din bancă, să vadă ce fac copiii în pauză. De jur împrejurul băncii Călinei se adunaseră mai mulţi copii cu gurile hlizite până la urechi şi cântau:

Călina, măslina,
Călina, măslina…

Cum crezi că arătau copiii?

Eu cred că arătau cam aşa:

Ursuleţul începuse să-nţeleagă. După-amiază, când ajunseră acasă, în timp ce Călina ţipa din răsputeri că nu vrea să-şi facă lecţiile, panda cel mic se dădu jos din buzunarul rucsacului pe nevăzute şi se ascunse printre jucării. Seara le povesti tuturor cum fusese la Călina la şcoală.
„Dacă am putea să-i facem să nu mai râdă de ea, Călina n-ar mai fi aşa de supărată.” – zise clovnul peticit de pe ultimul raft. „E foarte rău când râd alţii de tine fără să vrei.”
„Dar ce putem face?” întrebă păpuşa măzgălită pe faţă, pe care celelalte păpuşi o tratau cam urât de când nu mai era frumoasă. „Noi nu suntem decât nişte jucării! Părinţii ei trebuie să facă ceva, şi ei nici măcar nu ştiu!”
„Am o idee”, spuse cartea de poveşti, care se pricepea cel mai bine la vorbitul cu oamenii (mari şi mici).

Dimineaţă, pe noptiera Călinei stăteau, unele peste altele, toate desenele pe care le-ai făcut tu în cartea asta. Mama veni s-o trezească pe Călina şi găsi teancul de foi de desen. În loc s-o pupe pe obraz pe Călina, ca de obicei, ca s-o facă să deschidă ochii, se întoarse tiptil către uşă şi coborî în bucătărie, să-i arate şi tatei desenele. Apoi veniră împreună sus cu o tavă cu lapte cu ciocolată şi tartine pe care i le serviră Călinei în pat, ca în zilele când era bolnavă. Şi n-o trimiseră la şcoală, ci plecară cu ea de mână, fără ghiozdan. Din păcate, Călina nu luă cu ea nicio jucărie, aşa că nimeni nu ştie ce s-a întâmplat mai departe în ziua aceea. Jucăriile ştiu doar că, în săptămânile care-au urmat, Călina a plâns din ce în ce mai puțin. Şi n-a mai tras iepuraşii tare de urechi, n-a mai dat de pământ cu caseta muzicală şi nici n-a mai rupt picioarele animalelor de plastic.

uf!

Mama mea e plină de pilde, la fel cum bunica mea e plină de vorbe. Şi unele, şi celelalte, se înrădăcinează fără drept de apel în ascultător şi devin parte din urzeala lui (dacă e în creştere) sau din bătătura-i înflorată dacă se alipeşte abia adult fiind clanului. Printre pildele de viaţă (alea fundamentale), una pe care o uit des şi de care mă prind abia post factum e cea cu sfatul rabinului – cred că o ştie oricine: Iţic avea nevastă, 12 copii, o casă cu o singură cameră şi era sărac lipit pământului. Aşa că s-a dus la rabin să ceară un sfat ce şi cum să facă, fiindcă aşa nu mai e de trăit. Şi rabinul îi zice – Iţic, uite, bagă capra în casă, ţine-o o săptămână şi vino după aia. După o săptămână, Iţic, disperat, vine la rabin că nu se mai poate. Rabinul îi zice să bage şi găinile în casă şi să vină peste o săptămână. În săptămâna a treia, vaca. După încă o săptămână, Iţic vine, pe jumătate mort, la rabin după sfat. Şi rabinul îi spune să scoată toate dihăniile din casă. După Sabatul următor, vine Iţic să mulţumească pentru ajutor: acum au loc berechet.

Şi ce-i cu asta? Păi na, când mă apucă iar „măcinatul în cap” cum i se zice pe limba-ailaltă, cum că mi-e ziua prea plină, că trebuie să mă gândesc la prea multe, că aşa nu se poate fiindcă nu iese nimic bine făcut, vine câte-o zi cu învăţat pe ultima sută pentru un examen, făcut plăcintă pentru o petrecere, organizat una-alta în plus de ce e de făcut de obicei şi, a doua zi, mă simt uşoară ca pasărea cerului, de parcă rutina zilnică ar fi relaxare curată. Pe de altă parte, dacă terapia la prea multe de făcut e şi mai multe de făcut… hmmmm…

Greşit

„Greşit”, le spune el lucrurilor defecte
Şi pe bună dreptate:
Dacă eşti bine gândit, nu te strici.

Un proiect mai de doamne-ajută
Materiale de calitate,
Un software user-friendly
Niţică întreţinere
Şi merge treaba.

De asta nu-mi recunosc defectele,
Şi nu-mi dau voie să dau rateuri –
Din simţ de răspundere;
Ca să nu le reproşez inginerilor
Că m-au calculat eronat.

Cursa Alisei

Am gonit ca năuca,

de parcă mă lovise Dumnezeu cu leuca.

Ceasul GPS-ului, uitat pe ora de vară

se încăpăţâna să-mi prezică sosirea la destinaţie,

În fiecare minut, c-un minut mai încolo.

Am panicat,

Am început să gâfâi,

Am apăsat cu sete pedala de acceleraţie

Şi am gonit.

Dar consecvent, fără milă şi fără ostentaţie,

Ceasul de bord îmi arăta că-ntârzii nesmintit.

************

Mi-a luat jumătate de viaţă să mă prind

Că e la mijloc o greşeală de interpretare.

Ceasul doar mi-arată unde sunt,

nu şi încotro tind.

Când, ca fleaţa, alerg, trag tare şi mă avânt,

Mă iau la-ntrecere cu propriile picioare.

Sugar and spice and everything nice/Colind

Când m-a făcut mama, era amarnic leatul

N-a găsit, sărmana, drojdie, ouă şi unt.

M-a făcut de post, aşa că degeaba mă frământ

Că tot nu mi se umflă păsatul.

Aşa cum ieşise, turta i s-a părut bleagă

Şi a mai moşmondit-o niţel

I-a pus mult zahăr cu pupici în el

Şi scorţişoară din belşug, s-o mai dreagă.

De asta, când intră soarele-n nori şase luni

Şi mă paşte anemia şi deziluzia

Îmi administrez singură perfuzia

Cu vin fiert, scorţişoară şi bucăţi fărâmate de moşi-crăciuni.

Cele 10 (mii de) porunci

Mănâncă, roagă-te, iubeşte,

Pleacă-n lume de te înmulţeşte

Fă ordine, ţine-ţi casa curată,

Nu-ţi târî picioarele îngălată,

Nu pişa ochii, mestecă din gură,

Separă compostul dacă-ţi pasă de natură,

Nu reduce în relatare preţul cizmelor,

Reunoaşte că eşti vulnerabilă consumismelor,

Dă ţâţă, taie-le ciocolata,

Epilează-te, nu lua mâncare de-a gata,

Nu interzice, ci coordonează,

Nu-i lăsa să zbiere pe străzi, că deranjează,

Dă telefon alor tăi, zi că eşti bine

Nu vorbi prea tare, nu te gândi la tine,

Fii frumoasă şi transparentă, fii asertivă,

Celebrează viaţa, învaţă să faci colivă,

Fii fericită, nu loser, nu cicăli,

Păstrează un sac separat de răbdare pentru copii,

Ţine minte date de naştere şi sfinţi

Spală-te cel puţin trei minute pe dinţi,

Nu-ţi uita telefonul, nu uita pilula,

Schimbă nisipul pisicii, întoarce pendula,

Udă florile, citeşte Kant,

Dă-te seara negreşit cu demachiant,

Fă sport, relaxează-te,

Nu judeca, adaptează-te,

Cumpără-ţi chiloţi de dantelă, fii sofisticată

Nu fi fiţoasă, nu bea doar apă plată,

Fii de gaşcă, nu băga în tine,

bea cu măsură, nu adopta mai mult de două feline,

Fii cooperantă, fii la curent,

Ai grijă să dormi suficient,

Închide televizorul, joacă-te cu plastilină,

Unge balamalele cu parafină,

Nu te lăsa pe tânjală,

Completează formularele pentru şcoală,

Ajută sărmanii, fă voluntariat,

Separă cămăşile pentru călcat,

Plăteşte factura, cumpără lapte,

Fă găluşti cu prune şi mere coapte,

Fii socială, anunţă când întârzii,

Fii civică, nu face gură când vorbeşti cu surzii,

Fă-ţi musai chef de sex, fii creativă,

Abţine-te de la critică constructivă,

Slăbeşte, evită E-urile

Fii cumpătată,  freacă WC-urile,

Coafează-te, nu ucide,

Boicotează agricultura cu pesticide,

Nu boli, nu lua antibiotice,

Nu ceda impulsurilor haotice,

Acoperă-te, despoaie-te,

Fii verticală, îndoaie-te,

Mănâncă cel puţin de trei ori pe săptămână peşte

Roagă-te să apuci ziua de mâine,

iubeşte.

Listă pentru moş Niculae

Anul ăsta, moşule şi dragă Zwarte Piet,

am hotărât să downsize (No shit!).

Deci, în loc să veniţi cu un sac de daruri, vă propun

să lăsaţi un container în faţa casei, în care să pun

tot ce nu-mi trebuie – spre redistribuire.

Deja am pus deoparte, cu complicate chinuri de despărţire

o primă ofrandă: 5 kile de masă corporală –

se pot împărţi undeva, în Africa, pe la vreo şcoală –

oricum s-ar putea să le capăt într-o lună înapoi

(degeaba insist eu că aş avea alte nevoi).

Am mai socotit că am de dat

vreo patru telecomenzi, un video, cinci telefoane vechi – o ja, en de kat

(trebuinţa pisicii e oricum greu de dovedit

şi aşa-l fac şi pe bărbatu-meu odată fericit).

Tot din pur altruism, aş dona în numele lui

ruptura de menisc, poate-i trebuie nu-ştiu-cui

Eventual unui fotbalist istovit

(sau nevestei lui, deşi o avertizez, din proprie experienţă,

pacientul nu prea poate fi folosit).

Din marea de lucruri care nu-mi trebuie, mai alung

toate treptele din casă – mie-mi ajung! -,

tot ce creşte peste trei centimetri de iarbă în grădină

[integrabil eventual într-o dietă bovină

deşi cică vaca nu e milieuvriendelijk destul

atunci când o creşte fermierul (şşşşt! – o-lan-dez) nesătul],

praful („din pătură şi din covor”), omniprezent şi perfid

reutilizabil pentru a face Polul Nord din nou solid

şi, moşule, ţi-aş mai da şi sănătatea mea mintală,

cred că mă pot dispensa de ea dacă ajută niţel politica mondială

(Fiindcă, sincer, nu ştiu ce-ţi cer alţii, dar eu aş adăuga la tine-n stoc

un car de minte şi-un dram de noroc!).

Deci, dacă mă uşurezi de ce-ţi foloseşte din astea toate

Am să am loc de acumulat noi şi nemaivăzute păcate

A căror povară o voi lepăda, ca măgarul

în containerul de la anul,

făcându-mi iar sufletul pur ca cleştarul.