uneori

Azi mă aşteptau pe birou două cărţi franţuzeşti pentru copii, de calitatea celor pe care le-am recuperat din biblioteca bunicii, dar mai bine întreţinute. Frumos ilustrate, dar mai mult de atât, cărţi care au fost ale cuiva. Cea care mi le-a adus îmi e dragă de la o distanţă niciodată lămurită, ştim ce avem în comun şi ce e esenţial în intersecţia asta şi, în rest, vorbim din an în paşti, fiecare absorbită în viaţa ei neîmpărtăşită în detaliu la serviciu. Însă gânditul ăsta la copiii mei ca la persoanele cărora ar trebui să le ajungă cărţi din biblioteca personală m-a clătinat din picioare. Uneori, adesea, te întrebi dacă ceea ce simţi tu pentru altcineva are vreo reciprocitate – cu o mică strângere de inimă că probabil că nu – nu că ar conta, că nu e contabilitate… Şi în acelaşi timp descopăr că mă surprinde invariabil descoperirea că exist în agenda mentală a cuiva… Sărutmâna de gândul bun şi de… adopţie 🙂 .

Anunțuri