ziua 1 – definiţii

Sunt un consumator neobosit, fără măsură, insistent, pe viaţă, mult-prea-relativ critic, pătimaş, distrat, aleatoriu – de litere. Critica consumului pur e în plină floare, dar consumul meu e desăvârşit „durabil” – mai ales că îmi scade progresiv consumul de litere pe hârtie şi îmi creşte cel de litere luminoase în cod 01. Litere sunt destule, tinzând să se alinieze în toate combinaţiile posibile. Cererea mea e constantă, îmi e însă imposibil să determin dacă ea şi influenţează oferta în vreun fel – căci, după cum spuneam, oferta e nemăsurată.

 Cererea de litere îmbinate înspre generarea de construcţii ficţionale mi-e cât de cât selectivă – producătorul trebuie să ofere un pachet de litere coerent, cu subiect şi predicat, traducătorul (dacă e cazul) trebuie să fi muncit un pic cu neuronul la transpunerea literelor dintr-un cod lingvistic în altul, îmi trebuie imaginaţie literară şi umor literal (sau viceversa 🙂  )… dar asta e numai o bucăţică infimă a consumului meu zilnic. Căci, nu-i aşa, pe budă puţin contează dacă literele provin din revista despre creşterea copiilor de acum două luni, de pe tubul de „neutralizator de mirosuri” sau de pe cutia de detergent – şi cu toate acestea sunt indispensabile.

Cu aproape tot atâta indiferenţă cu privire la conţinut, în pauzele de muncă (cu litere) deschid emailul, facebookul, două forumuri şi trei bloguri, în căutarea febrilă a literelor noi apărute de la ultima pauză – o mai fi scris cineva ceva? Şi dacă da, are ceva de-a face cu literele pe care le-am înşirat eu însămi mai deunăzi, ca să mă văd scriind (ăsta trebuie să fie echivalentul apostrofării bunicii – „vorbeşti şi tu ca să te auzi vorbind!”). Pentru că, spre ruşinea mea, mai şi produc din când în când litere – probabil când îmi dă pe dinafară găleata internă.

Dacă scap din rutina zilnică vreme de un ceas, mă aşez în faţa aceleiaşi interfeţe aducătoare de litere în viaţa mea şi amestec cale de vreo 20 de mâini succesive – litere, din care fac turnuleţe cât mai lungi şi cu cât mai multe puncte ca să câştig puncte virtuale într-o comunitate de împătimiţi într-ale literelor – întrebându-mă, amuzată, dacă şi în cererea mea de litere din restul vieţii aş putea spune pas/change uneori la combinaţiile supărătoare de tip ddppncr. Şi cred că aş putea – doar tenacitatea de cititor aproape de profesie mă face să termin cărţile cu conştiinciozitate. Restul e consumat… pe sărite, în doze mici şi alese aproape cu salturile unui instrument de selectare aleatorie a melodiilor din lista existentă pe orice calculator în lumea actuală. Ba chiar m-am trezit în tren, odată când nu aveam ziar, carte sau telefon mobil plin cu mesaje vechi, consumând pe jumătate adormită rândurile de pe bonurile de supermarket cocoloşite pe fundul genţii.

Rămâne un fapt cert că, dacă-mi schimbi oferta de litere cu una (parţial) de cifre, interesul îmi dispare brusc. De asta, presa cu finanţe şi statistică, în care procentul de cifre printre litere e mai mare, rămâne neatinsă de şoarecele atotdevorator al foamei mele de lectură – deşi sunt convinsă că, dacă aş avea răbdarea să o des-cifrez, mi-ar prinde bine. Mă bate gândul că de asta se şi numeşte şcoala mea veche – Facultate de litere. Fiindcă se joacă cu altceva decât cu cifre, şi totuşi nu neapărat cu text. Iar poporul care-i iese pe poartă consumă şi produce, poate la fel de dezordonat ca şi mine, o combinatorică de litere care – cică – ar trebui să constituie comunicarea unei societăţi cu ea însăşi.

Din pricină că, în joaca de-a scrisul şi desenatul, am tot scris numele Mariei în multe culori şi fonturi pe multe foi de hârtie, pentru fie-mea, literele, toate 2zecişiceva, în funcţie de limba în care gândeşte la momentul x, se numesc, înseamnă şi compun – MARIA. Şi mă gândesc că e foarte logică preluarea asta a tuturor literelor ca identitate proprie – eu exist ca să consum litere, iar literele există ca să construiască un unic concept – pe Maria.