dinamica fluidelor

atunci cand unul dintre noi

pleaca

de tot sau doar altundeva – sigur, poate ca altundeva acopera deja toate posibilitatile –

citoplasma pe care o alcatuim

se extinde in spatiul ramas gol

si il ascunde privirii.

celula isi vede de treaba

cu cel mult o urma de cicatrice.

e inevitabila intrebarea

ce se intampla cand pleci

din spatiul mental pe care il ocupi,

ce altceva contine citoplasma fiintei tale

si cum face sa iti supravietuiasca.

Reclame

metapsihoză

 

senzația aceea

cauzată de creierul care caută să recupereze

un capăt de gând care a trecut razant

pe lângă cercul de lumină

proiectat de reflectorul atenției,

și schimbă traiectoria uzuală, de bondar molcom, a fasciculului de concentrare,

într-una febril-căutândă,

sărind din colț în colț

în speranța de a prinde

niște prizonieri în curs de evadare dintr-un film cu Louis de Funes.

 

 

amprente

fire de mușchi dislocate din urzeala lor de baștină și plecate cu tine în basorelieful animal-vegetal de pe o pulpă. minuscule și dureroase fragmente de sidef încrustate în noadă, exoschelet temporar pentru un animal neapărabil. zoaiele băloase dintr-un lighean gudurându-se pe lângă crețurile degetelor care spală un tricou. dungile infernal de albe ale unui masaj de adio, săpate pe întuneric în spinarea mult prea arsă. erografie, artă prin care se imprimă în ființa-suport negativul ambiental al impalpabilului.

 

hidra

Boala aceea

rezultată din efectele neprevăzute

induse de conjuncția între medicamente,

efect secundar de efecte secundare,

boala aceea neidentificată,

căci unică,

rezultat al unui proces nereplicabil de a căuta să-ți fie mai bine,

boala aia care-ți aplatizează temporar creierul

ar putea fi o bună metaforă

pentru rezultatul

unui proces de jelit

peste care se suprapune un proces de jelit

peste care se suprapune.

Furiinegocierinegări, într-o zeamă confuză

în care niciun doliu nu are timp

să se-ncheie curat,

ba stă și-n calea celui de mai adineauri,

toate hrănindu-se reciproc și umflând

bula lichidă a unei maladii nereplicabile

în niciun alt craniu:

efect pervers

al interacțiunilor dintre iubiri și iubiri.

ea spune că
mergea pe străzi
și nota acută a energiei interne,
care în alte vremi ar fi costat-o
un rug
spărgea becurile
iluminatului public.
legendă sau ba
asta e o parte din povestea ei/mea.
*******
ea spune:
„nu există să nu poți!”
„poți, dar nu vrei!”
„trebuie să poți!”
și încetul cu încetul
să poți devine
în-sinele.
să vrei să poți
să trebuiască să poți
să trebuiască să vrei să poți
să vrei să trebuiască să poți.
misiunea e grea –
acolo unde a putea e, asumat, binele.
********
ea spune că
copilul trebuie iubit.
că măsura ființei
e, cumva, în cât
reușești să iubești.
sau poate asta n-o spune nimeni
e de la sine înțeles
doar straiele se schimbă,
copiii se schimbă,
putințele se schimbă.
iubirea e tot aia
resemeni ce s-a cules.
******
spune-mi, te rog,
unde sunt scările?
E beznă în scara de bloc,
fiindcă ultimul bec cu filament
din emisfera nordică
a folosit adineauri
drept turnesol ad-hoc
al puterii nevrute și netrebuite,
iubinde, iubite.
Scările, iute,
să fugim,
le văd cum ațâță un foc.